Calvarul continuă în trafic la Cluj. Încă două străzi vor fi închise circulației de luni

Calvarul continuă în trafic la Cluj-Napoca, iar șoferii nu au motive de bucurie. Începând de luni, 29 martie, alte două străzi vor fi închise circulației și vor intra în șantier pentru a fi modernizate. Este vorba despre străzile Vasile Alecsandri și Sindicatelor, cuprinse în această etapă a lucrărilor de modernizare a străzilor din zona Parcului Central, alături de străzile Coșbuc și Cardinal Iuliu Hossu. Cum se vor moderniza străzile? Proiectul presupune refacerea stratului de uzură, trotuarele vor fi pavate cu plăci din piatră naturală, se va moderniza iluminatul public şi se va amplasa mobilier urban. Unde se va putea, se vor planta arbori. "Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță faptul că începând de luni, 29 martie 2021 se va restricționa accesul pe străzile Sindicatelor și Vasile Alecsandri. Măsura a fost luată ca urmare a lucrărilor de modernizare ce se desfășoară pe străzile menționate. Lucrările de modernizare sunt realizate de RADP Cluj-Napoca", a transmis Primăria Cluj-Napoca.

De două ori mai multe plăți online făcute la Cluj în 2021 față de anul trecut

Administrația locală a anunțat că în primele două luni ale anului 2021 a fost înregistrat un total de 51.121 plăți electronice – dublu față de 2020 – prin intermediul opțiunilor oferite de Primăria Cluj-Napoca online, primariaclujnapoca.ro sau www.ghiseul.ro. Digitalizarea activității primăriei a fost accelerată în contextul pandemiei COVID-19, iar clujenii au fost receptivi. Au fost înregistrate peste 24.000 cetățeni care au ales în 2021 să nu mai vină la ghișee, ci să rezolve obligațiile legale cu privire la taxe, impozite locale sau alte tipuri de plăți, de la distanță, prin internet. La acest moment, Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția clujenilor peste 250 servicii și proceduri online, pentru a diminua efortul oamenilor și a crește eficiența activității. Un exemplu recent este "Tichetul albastru", prin care orice persoană poate interacționa online, printr-o platformă video, cu funcționarii publici, în loc să se deplaseze la Primărie pentru o întâlnire directă, economisind astfel timp. Pe canalul de YouTube al Primăriei sunt…

USR-PLUS Cluj propune două inițiative pentru Cluj-Napoca – Orașul pentru copii

Alianța USR-PLUS Cluj a lansat vineri, 19 februarie, într-o conferință de presă online, două inițiative pentru Cluj-Napoca – Orașul pentru copii. În ultimele luni am evaluat mai mult de 70% dintre spațiile considerate locuri de joacă de către Administrația Cluj-Napoca și am identificat multiple probleme incluzând dimensiunea mică a acestora, mobilierul învechit majoritar din plastic, localizarea în preajma ghenelor de gunoi, mobilier murdar, chiar insalubru pe alocuri, lipsa umbririi, localizarea în proximitatea parcărilor și a străzilor reprezentând astfel un pericol pentru copii, unele chiar lângă străzi foarte circulate fără o delimitare de siguranță, anunta USR Cluj-Napoca. Două inițiative ale USR-PLUS Cluj pentru viitorul copii "Astăzi facem primii doi pași în rezolvarea acestor probleme. 1. Lansăm harta locurilor de joacă la https://cluj.usrplus.ro/clujul-copiilor prin care am identificat toate locurile de joacă din evidențele Primăriei Cluj-Napoca. Harta este o unealtă colaborativă prin care toți clujenii pot evalua fiecare loc de joacă pentru a putea confrunta starea de fapt cu cea…

Trăiți în siguranță la Cluj? Marfă de marketing pentru administrația lui Boc. Orașul de pe Someș a fost inclus în top 20 al celor mai sigure orașe din lume

Municipiul Cluj-Napoca face parte dintr-un nou clasament internațional, de această dată al siguranței orașelor. Cluj-Napoca se află pe 19 în clasamentul celor mai sigure orașe din lume, fiind singurul oraș din România inclus. Indicele de securitate din orașul transilvănean este de 79.00 din 100. Pe primul loc al clasamentului se situează Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, cu un indice de securitate de 88,44, din 100. Acest clasament al celor mai sigure orașe din lume a fost stabilit de Numbeo, cea mai mare platformă cu baze participative despre orașele din întreaga lume. Pentru acest top au fost analizate 431 de metropole, conform publicației franceze linfo.re. Top 20 dintre cele mai sigure orașe din lume și indicele de securitate: 1 – Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) 88,46 Al doilea – Doha (Qatar) 87,96 3 – Taipei, Taiwan 86,55 4 – Orașul Quebec, Canada 85.24 5 – Zurich, Elveția 83,60 6 – Sharjah, Emiratele Arabe Unite 83,59 7 –…

Vizita ambasadorului SUA în România la Primăria Cluj-Napoca

Primarul Emil Boc a primit astăzi la primărie vizita ambasadorului SUA în România, Adrian Zuckerberg, în Sala de Sticlă. La eveniment a participat și viceprimarul Dan Tarcea. "Am primit astăzi vizita Excelenței Sale Dl Adrian Zuckerman – Ambasadorul Statelor Unite în România, în Sala de sticlă a primăriei. În cadrul întâlnirii am discutat despre dimensiunea universitară, culturală și economică a Clujului, despre prioritățile orașului pe termen mediu și lung. Totodată, am vorbit despre calitatea resursei umane, principalul motor de dezvoltare al orașului. Am prezentat câteva proiecte prin care Clujul a reușit să se poziționeze ca un hub al inovării. Ne dorim ca orașul nostru să devină un model de bune practici în materie de smart city, astfel încât Clujul să poată face trecerea de la ‘made in Cluj’ la ‘invented in Cluj’. Am descris E.S. modul în care Cluj-Napoca își consolidează progresul printr-o abordare de tip „ecosistem”, în care toți cei implicați în viața orașului…

ATENȚIE – Restricții de circulație sâmbătă în Piața Cipariu cu ocazia slujbei de înmormântare a PS Florentin Crihălmeanu

Primăria Cluj-Napoca anunță o serie de restricții de circulație sâmbătă, 16 ianuarie, în Piața Cipariu, cu ocazia slujbei de înmormântare a Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu. Restricțiile de circulație sunt următoarele: închiderea parcării cu barieră din Piața Timotei Cipariu începând de astăzi, 15 ianuarie 2021, orele 22:00 până în data de 16 ianuarie 2021 orele 17:00; restricționarea traficului rutier pe B-dul Eroilor în data de 16 ianuarie 2021, în intervalul orar 10:30 - 10:45; restricționarea traficului rutier pe str. Posada în data de 16 ianuarie 2021, în intervalul orar 10:00 - 16:00; restricționarea traficului rutier pe Aleea Învățătorului în data de 16 ianuarie 2021, în intervalul orar 10:00 - 16:00; eliberarea parcărilor de pe Aleea Învățătorului din data de 15 ianuarie 2021, orele 22:00 până în data de 16 ianuarie 2021 orele 17:00; eliberarea parcărilor de pe latura de vest a Pieței Ștefan cel Mare din data de 15 ianuarie 2021, orele 22:00, până în data…

Ziua Culturii Naționale, marcată la Cluj-Napoca cu discursuri și depuneri de coroane la monumentul lui Eminescu

Primăria Cluj-Napoca a organizat vineri, 15 ianuarie, tradiționala ceremonie cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în fața Teatrului Național Cluj-Napoca. "Am participat astăzi la ceremonia restrânsă organizată de municipalitate cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului Național Cluj-Napoca. Cultura unui popor reprezintă, fără doar și poate, un element definitoriu pentru identitatea națională. Municipiul nostru se bucură de o vitalitate culturală aparte, iar oamenii de cultură, indiferent de domeniul în care activează, contribuie cu certitudine la o viață mai bună aici, în Cluj. Primăria municipiului Cluj-Napoca sprijină constant sectorul cultural, atât prin finanțări nerambursabile, cât și prin politici publice care să creeze un spațiu propice pentru dezvoltarea culturii, în toate formele ei, chiar și în timpul pandemiei", a declarat Emil Boc. În cadrul ceremoniei, instituțiile statului au adus un omagiu poetului Mihai Eminescu, la 171 de ani de la nașterea sa. De asemenea, în semn de respect pentru ceea ce înseamnă…

Spune NU cozilor! La Cluj se pot plăti taxele şi impozitele locale ONLINE

Primăria Cluj-Napoca informează, din nou, opinia publică că există posibilitatea de a-și achita impozitul integral până la sfârșitul lunii martie 2021, pentru a putea beneficia de bonificația de 10% din acesta. Municipalitatea le recomandă cetățenilor să nu se înghesuie inutil la ghișeele instituției și să utilizeze variantele online puse la dispoziție. Plata impozitelor și eliberarea certificatului de atestare fiscală, cu autentificare, se poate efectua accesând următorul link: https://www.e-primariaclujnapoca.ro/taxe/ În vederea autentificării este necesară înscrierea în sistemul electronic al Direcției Impozite și Taxe Locale. Cerere înscriere în sistemul electronic - Persoane fizice. https://www.e-primariaclujnapoca.ro/registratura/cereri/?c=490001  Cerere înscriere în sistemul electronic - Persoane juridice. https://www.e-primariaclujnapoca.ro/registratura/cereri/?c=490002 Alte metode de plata online a impozitelor locale: pe platforma www.ghiseul.ro; cu ajutorul codului QR de pe înștiințarea de plată a impozitelor (pe care cetățenii o vor primi în perioada următoare, conform legii, în cutiile poștale). Informații privind plata taxelor și impozitelor locale prin virament bancar, în conturile de trezorerie ale Primăriei Cluj-Napoca, puteți găsi pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Taxe și…