Directorul care a decis singur închiderea Colegiului Național „George Coșbuc” după cele 4 cazuri COVID-19, susținut de colectivul de profesori

Decizia directorului Valentin Maxim Oros de a închide școala, fără a avea acordul autorităților, după apariția a patru cazuri de COVID-19 este susţinută şi de corpul profesoral al Colegiului Național "George Coșbuc" Cluj. Primarul Emil Boc l-a avertizat pe directorul de la Coșbuc, care a închis școala joi dimineața: Următorul pleacă! "Dragi profesori, directori de şcoli, pornind de la cazul Coşbuc, vă rog să staţi în reguli şi proceduri, aveţi încredere în instituţiile abilitate. Nu este permis să se ia decizii care sunt de competenţa altor autoriăţi. Directorul a decis să nu se facă ore, cu câteva ore înainte de începerea cursurilor de azi. Puneţi-vă în locul părinţilor. Este complet nelegal. Învăţăm din această lecţie. Prima oară atenţionăm, a doua oară pleacă dacă se manifestă astfel de competenţă", a spus primarul Boc. Însă profesorii de la Coșbuc îl susțin pe directorul unității de învățământ. "Noi, membrii corpului profesoral al Colegiului National George Coşbuc, ne exprimăm…

Coronavirusul paralizează încet dar sigur școlile din Cluj Napoca! Câte școli sunt afectate deja? ”Din păcate suntem ca la piață”

Așa cum au anticipat autoritățile medicale, coronavirusul s-a mutat de pe plaje, în școli. În ultimele 24 de ore, șase elevi și 24 de profesori de la diferite școli și licee din Cluj Napoca, au fost infectați cu noul coronavirus. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile școlare, la Liceul Gheorghe Șincai, un elev de la clasa de mate-info a trecut la cursuri online după ce un elev a fost testat pozitiv. Cazuri ar mai fi la școlile Bob și Școala Internațională, la Liceul de Muzică din Cluj, la Liceul Onisifor Ghibu și la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Dej. Inspectoratul Școlar Județean Cluj a confirmat, ieri, vineri, 18 septembrie, că sunt șase cazuri de infecție cu coronavirus în rândul elevilor. Mai rău stau cadrele didactice. Potrivit directorului ISJ Cluj Marinela Marc, 24 de angajați din învățământul clujean sunt infectați. „Avem cazuri din păcate și nu avem ce să facem. Lumea a circulat în voie, au fost…

Județul Cluj, din nou pe PRIMUL LOC într-un clasament național, cel al concursului de Titularizare!

Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Ministerul Educației și Cercetării au publicat astăzi, 11 august 2020, rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, la concursul național de titularizare, sesiunea 2020. În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare în județul Cluj (note peste 5) a crescut de la 91,66% la 92,06%. De asemenea, procentul notelor între 7,00-9,99 a crescut de la 69,66% la 72,03%. La nivelul județului Cluj, în sesiunea 2020, au fost depuse în total 191 de contestații. 121 de lucrări contestate au obținut note mai mari decât cele inițiale, în urma reevaluării, iar 61 de lucrări au obținut note mai mici, decât cele inițiale. La nivelul județului Cluj, 16 candidați au obținut nota 10 (zece), iar 986 de candidați au obținut note între 7,00 și 9,99. Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 (șapte), după soluționarea contestațiilor este 196. Mai exact,…

Avem profesori! Cele mai bune rezultate din țară la examenul de definitivat sunt la Cluj!

Peste 4.300 de candidaţi au obţinut definitivarea şi dreptul de practică în învăţământul preuniversitar în sesiunea 2020, procentul de promovare a examenului naţional fiind de 72,45%, conform rezultatelor finale. Conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, rata finală de promovare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2020), după soluţionarea contestaţiilor, este 72,45%, cu 3,28% mai mult decât la rezultatele iniţiale (69,17%). Astfel, 4.374 de candidaţi, din totalul de 6.037, au reuşit să obţină, în final, medii mai mari sau egale cu opt, care este media minimă de promovare a acestui examen. După susţinerea probei scrise din sesiunea 2020, înainte de contestaţii, au fost declaraţi promovaţi 4.176 de candidaţi, precizează sursa citată. Totodată, în patru judeţe s-a înregistrat o rată de promovare de peste 80%: Cluj - 87,46%, Vâlcea - 84,90%, Dolj - 80,50%, Mehedinţi - 80%. Procentul de promovare înregistrat în Capitală este de 76,52%. Afişarea rezultatelor finale a avut loc cu…