Tragedie la Săvădisla! Un taur l-a ucis pe un bărbat și l-a rănit grav pe un altul!

Întâmplarea a avut loc, luni după amiaza, pe o pășune de la marginea satului Săvădisla. Potrivit martorilor, un taur care era cunoscut pentru comportamentul violent, a atacat două persoane, care aveau grijă de vaci. Una a murit până să ajungă medicii, iar alta a ajuns în stare gravă la spital. Unul dintre cei care au intervenit de urgență este Szilágyi István, care i-a acordat primul ajutor persoanei decedate. ”Avea o rană mare sub burtă. A cerut apă și mi-a zis să am grijă de cealaltă persoană rănită. Apoi și-a pierdut cunoștința. I-am făcut masaj cardiac până a venit ambulanța dar nu s-a mai putut face nimic. Au venit polițiștii și cei de la Criminalistică dar și cei de la Medicină Legală care au luat cadavrul”, a spus Szilagyi Istvan. Al doilea bărbat care a fost rănit a fost transportat de medici la spital. ”Nu părea rănit grav în prima fază. Probabil adrenalina l-a ținut activ.…

Pe drumul județean 107M Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara au fost finalizate lucrările de asfaltare pe sectoare

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe tronsonul Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara al drumului județean 107M. Acestea au vizat șase sectoare, cu o lungime însumată de cca. 9 km. În ceea ce privește lucrările de întreținere, în totalitatea lor, acestea vizează un tronson în lungime de 12 kilometri, de la km 11+000 la km 23+000, în condițiile în care, pe același drum județean, pe tronsonul Băișoara – Iara – Buru (DN 75) – limită cu județul Alba, în lungime de 17,7 kilometri, au fost deja finalizate lucrările de asfaltare și alte tipuri de lucrări de întreținere. În prealabil, au fost executate lucrări constând în frezarea asfaltului în zonele deteriorate, tratarea burdușirilor, înlocuirea fundației de piatră spartă în zonele afectate, așternerea de strat de piatră spartă cu cilindrare, refacerea terasamentelor deteriorate și alte lucrări pregătitoare în vederea așternerii covorului asfaltic. Pentru completa finalizare a lucrărilor urmează a mai…