În timp ce în România există un număr foarte mare de oameni care cred că apa din barajul Vidraru a fost furată, în alte părți ale lumii, marile proiecte avansează…
Cel mai lung tren din lume nu circulă nici în Statele Unite ale Americii, China sau Europa. Puțină lume știe că cel mai lung tren din lume circulă în Mauritania,…
Un grav accident feroviar a avut loc în cursul dimineții de luni, pe căile ferate din România. Un tren de călători, care circula cu 140 de kilometri la oră a…
Mașină lovită de tren lângă Mintiu Gherlii, iar șoferul a murit pe loc. Accidentul feroviar a avut loc miercuri dimineața, 15 ianuarie. Pompierii clujeni de la Dej au intervenit cu…
Circulaţia trenurilor internaţionale din și spre Budapesta este afectată. CFR Călători a anunțat noi modificări temporare în circulația trenurilor internaționale. Toate acestea ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară…
Vom avea trenuri noi la Cluj. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a informat vineri, 29 noiembrie, că au fost centralizate ofertele din partea operatorilor de transport feroviar pentru atribuirea a…
CFR Călători trece la ora de iarnă la finalul acestei săptămâni. CFR Călători a anunțat astfel programul de transport al trenurilor. Astfel, activitatea de transport feroviar de pasageri va trece,…
Trecerile la nivel cu caleaferată pot fi un loc periculos pentru pietoni, dar și pentru șoferii, care nu respectă regulile de circulație. Avertisment de la la polițiști. Fie că vorbim…
CFR Călători modifică circulația trenurilor, inclusiv la Cluj. Mai multe modificări semnificative vor interveni în circulaţia trenurilor, în noiembrie, pe rute interne şi internaţionale. Schimbările sunt determinate de lucrările la infrastructura…