În timp ce opinia publică este preocupată de situația tensionată din Ucraina, România nu va mai prelungi starea de alertă și va anunța noi relaxări începând cu 8 martie. Astfel,…
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, noul președinte CNCAV, a transmis că vaccinarea anti-COVID va intra în procedură similară cu vaccinarea pentru prevenirea altor boli. „Această tranziţie va…
Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Cluj au trecut, începând de astăzi, la un nou program de funcționare, iar doar câteva vor fi deschise și în weekend. 20 de…
Vaccinarea la chiuvetă vizează un dosar de corupție în județele Timiș, Cluj și Satu Mare, iar polițiștii au efectuat mai multe percheziții de amploare în acest sens. În cele trei…
Mai multe centre de vaccinare anti-COVID din Cluj vor fi închise din cauza activității reduse, unele începând chiar de luni, 14 februarie. Numărul clujenilor care se vaccinează împotriva COVID-19 a…
Rata generală de vaccinare în sistemul de educație din județul Cluj a ajuns la 79,42%, însă infectările cu COVID-19 în rândul elevilor și profesorilor este în creștere. Astfel, vineri, 28…
Astăzi, 26 ianuarie, începe vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani împotriva COVID-19. Astfel, imunizarea se face în centrele dedicate copiilor cu vaccinul produs de compania Pfizer…
Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă că 114.000 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech vor ajunge marţi în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor…
De la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, La Cluj numărul dozelor administrate în județ a ajuns la 841.724. În ultimele 24 de ore, 1.183 de persoane s-au imunizat anti-COVID,…