Ministrul Apărării din România, Vasile Dâncu, a participat, marţi, la prima reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina (Ukraine Defense Consultative Group), găzduită în Baza Aeriană Ramstein, Germania,…
Ministrul Apărării Vasile Dâncu declarat, în mesajul de Paşte, că trebuie să primim în unitate şi bună înţelegere vestea Învierii Mântuitorului şi să privim viitorul cu incredere că vom trece…
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, a comentat luni seara acuzațiile Rusiei privind deplasarea în Ucraina a unor mercenari români. Este un procedeu propagandistic, o informație falsă, a susținut acesta. „Este…
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dâncu, ministru al Apărării, a declarat joi, la Cluj, referitor la posibila schimbare a lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL, că…
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dâncu a declarat, marţi, la Parlament, că vom avea în România, în câţiva ani, noi producţii de subansamble, de drone, de minisubmarine, armament şi zona blindatelor,…
Într-un clasament al vizibilității miniștrilor din Guvernul PNL-PSD-UDMR, premierul Nicolae Ciucă se află pe primul loc ca vizibilitate în luna februarie, fiind urmat de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care îşi…
Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a vorbit, joi seară, la Antena 3, despre situația războiului din Ucraina. Acesta a spus că sentimentul tuturor este că diplomaţia este folosită mai mult ca…
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dâncu, va participa, astăzi, la reuniunea extraordinară a miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, care se va desfăşura la Cartierul General al Alianţei de la…
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunţat, luni seară, că România ”în niciun caz” nu va reveni la stagiul militar obligatoriu, lucru pe care nu-l poate susţine nici economici şi nu…