Țaga va avea propria unitate de pompieri și SMURD. Comuna clujeană va fi al 15-lea punct ISU-SMURD din judetul Cluj care va fi realizat.

Comisia de Urbanism a CJ Cluj a aprobat construirea acestei noi subunități in comuna Țaga.
Comisia CTATU a avizat favorabil Planul Urbanistic de Detaliu pentru acest proiect.
Unde va fi noua subunitate din Țaga
Noua subunitate ISU de la Țaga va fi dezvoltată pe traseul drumului județean DJ 172A, pe strada Ghiolt Nr 21. Ea va deservi toate cele cinci sate aparţinătoare ale comunei, dar şi comunele situate în vecinătate.
Viitoarea clădire cu destinația de subunitate ISU-SMURD va avea o suprafață de 474.22 mp, pe două niveluri (P+E). Ea va fi edificată pe un teren cu o suprafață de circa 1600 mp.
În ceea ce priveşte dotările, punctul de intervenție va beneficia de toate resursele materiale necesare. De asemenea, nu vor lipsi utilajele și echipamentele specifice.
Subunitatea va fi deservită de personal specializat şi calificat, respectiv pompieri, paramedici, dispeceri şi funcţionari administrativi.
Serviciul SMURD din Țaga va funcționa în regim de lucru pe ture, deschis 7/7 zile, 24/24 ore. Va acorda primul ajutor pe raza comunei şi chiar a întregii regiuni nord-estice a judeţului, la nevoie.
Județul Cluj are 14 subunități ISU
Mai sunt alte 13 puncte de intervenție ISU-SMURD în județul Cluj. Acestea sunt in Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Aghireșu, Băișoara, Gilău, Florești, Mociu și Jucu.
De asemenea, o nouă subunitate va fi operaţionalizată în cursul acestui an, în Chinteni.
Lasă un răspuns