Clujeanul Cosmin Fosti își continuă periplul său prin India, iar acum a ajuns la Agra, locul unde se afla una dintre cele mai frumoase minuni arhitectonice ale lumii, și anume Taj Taj Mahal.

Palatul Taj Mahal, decorat cu turcoaze din Tibet, agate din Yemen, safire din Ceylon, ametiste din Persia, coral din Arabia, jad din China, malachit din Rusia și perle din Oceanul Indian, este o capodoperă arhitectonică a cărei construcție a necesitat 16 ani si peste 20.000 de muncitori in anii 1630.
Povestea spune că regina Mumtaz a murit la nașterea celui de-al 14-lea copil al regelui Shah Jahan, conducator musulman supranumit și “Împăratul lumii”, iar iubirea profundă pe care acesta i-a purtat-o s-a materializat in Taj Mahal (Palatul Coroanei), un loc de veci neegalat in până in zilele noastre.
”Existența palatului a fost mereu intr-o relație dificilă cu India și cetățenii ei, mai întâi din cauza religiei ctitorului (musulman), apoi din cauza cotropitorilor britanici și, in final, din cauza nepăsării indienilor contemporani. Pe cât e de mișteaux palatul, pe atât de oribile sint împrejurimile. Agra ne-a părut (si nouă) cea mai murdară locație din periplul indian”, a scris Cosmin Fosti.
Britanii au vrut să îl vândă la bucată
Cu toate astea, chiar dacă nu e de fel cel mai romantic loc, lumea îl vizitează cu obstinație pentru romantismul poveștii de dragoste ce i-a dat ființă.
Luând in considerare complexele relații intre musulmani și alte religii (pentru că nici hindușii, majoritari in India, nu-i suportă prea ușor), un astfel de loc de pelerinaj, musulman in profunzimea lui, aduce pentru lumea islamică o frumoasa, chiar dacă rară, exprimare de civilizatie pozitiva si pacifistă.
”Peste ani, contextul generat de prostia și infatuarea britanicilor, în frunte cu Lord Bentick ce a vrut să distrugă de-a dreptul Taj Mahal și să vândă marmura, a dus la degradarea temeinică a monumentului de către petrecăreți, soldați și alți cretini ai vremii, culminând cu vizitarea lui purtând ciocane pentru a sparge diverse părți și pietre prețioase. Frâna a pus-o un alt britanic, Lord Curzon, ce a reparat monumentul și a refăcut grădinile distruse”, a mai scris clujeanul.
Indienii au construit fabrici
Peste alți ani, nici indienii nativi nu s-au lăsat mai prejos, înconjurandu-l de fabrici a căror poluare a început să schimbe culoarea marmurei.
La sfârșitul anilor 90 prin decizia Înaltei Curți, aceste fabrici au fost relocate și s-a interzis circulația vehiculelor in arealul din vecinătate, cu excepția celor electrice.
O istorie complicată devine azi o relație de dependență puternică (pentru că mare parte din Agra trăiește din turismul la Taj Mahal si Agra Fort, chiar după spusele localnicilor) si un viitor incert, in condițiile in care tot localnicii spun că tot ce înconjoară Taj Mahal se dezvoltă haotic, pe o infrastructură de mult depășită, cu o administrație coruptă si total neinteresată de o viziune de viitor.
”Cu titlul de concluzie, chiar și când ești una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, ai o grămadă de probleme de familie, cu părinți si unchi si veri care se blastămă intre ei, se ceartă pe la colțuri si te fac de mândră minune in tătă lumea!”, a mai scris Cosmin Fosti
Text preluat de pe pagina lui Cosmin Fosti.
Lasă un răspuns