Tânăr de 19 ani din Cluj prins la furat într-un azil de bătrâni! Până unde pot ajunge hoții?

Posted by

Tânăr de 19 ani din Cluj prins la furat într-un azil de bătrâni. Acesta a fost reținut de oamenii legii și este cercetat de polițiști.

Tânăr de 19 ani din Cluj prins la furat într-un azil de bătrâni
Tânăr de 19 ani din Cluj prins la furat într-un azil de bătrâni

Tânărul ar fi pătruns într-un centru pentru persoane vârstnice din Cluj-Napoca. Aici acesta ar fi sustras un plic cu bani și mai multe obiecte.

A furat banii bunicilor și mai multe echipamente

Un reprezentant al unui centru pentru persoane vârstnice, situat municipiul Cluj-Napoca, a sesizat marți, 16 septembrie, organele de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești. Acesta a semnalat un furt care a avut loc în incinta instituției.

Potrivit IPJ Cluj, o persoană de sex masculin ar fi pătruns în centrul respectiv, sustrăgând un plic conținând suma de 500 lei și un televizor.

De asemenea, din garajul din curtea centrului a fost sustras un flex și un rotopercutor. Prejudiciul total cauzat a fost evaluat la 2500 de lei.

Potrivit activităților informativ-operative, polițiștii au identificat persoana ca fiind un tânăr de 19 de ani, din comuna Florești, cu antecedente penale.

Față de acesta, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, din data de 16 septembrie, transmit polițiștii clujeni. 

Cercetările sunt în desfășurare pentru clarificarea tuturor împrejurărilor sub aspectul infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *