Un șofer tânăr în vârstă de 19 ani a fost surprins de aparatul radar în timp ce conducea o mașină cu o viteză uriașă pe Autostrada Transilvania, în județul Cluj. Viteazul nu a oprit la semnalul polițiștilor și a fost urmărit în trafic ca-n filme.
Șofer teribilist era din județul Satu-Mare și se deplasa pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu, fiind depistat, la data de 11 decembrie, în jurul orei 12.30, de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h.
„Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile, continuându-și deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, conducătorul autoturismului a circulat pe banda de urgență pentru a devansa alte autovehicule aflate pe sensul său de mers.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, conducătorul autoturismului a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului, unde s-a prezentat în cursul după-amiezii. Astfel, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă totală de 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 240 de zile”, a transmis IPJ Cluj.
De asemenea, testarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative
Lasă un răspuns