O tânără minoră în vârstă de 15 ani din comuna Viișoara, județul Cluj, a fost dată dispărută în data de 28 septembrie 2023 și a fost găsită luni, 6 noiembrie, într-o localitate din alt județ, la 160 km de casă.
„Polițiștii din Câmpia Turzii au fost sesizați, la data de 28 septembrie, în jurul orei 02.00, despre faptul că minora Baraian Roxana Sorina, în vârstă de 15 de ani, a plecat la aceeași dată, în jurul orei 00.40, de la locuința situată în comuna Viișoara, județul Cluj, iar până în prezent nu a mai revenit”, au transmis la acea vreme polițiștii.
La data de 6 noiembrie, minora, de 15 ani, plecată voluntar de acasă a fost depistată de polițiști în localitatea Ulmeni, județul Maramureș/
În continuare, polițiștii efectuează verificări cu privire la perioada în care minora a fost plecată voluntar.
Lasă un răspuns