O tânără în vârstă de 25 ani, născută în localitatea Dej, care a fost adoptată în Statele Unite ale Americii, încearcă să dea de urma părinților ei biologici din România.
Tânăra se numește Sultana Rostaș și s-a născut pe 30 ianuarie 1995. Ea a crescut 3 ani la orfelinatul din Bistrița, după care a fost adoptată de o familie din America.
Potrivit documentelor, aceasta ar mai avea două surori mai mari, una de aproximativ 35 ani și cealaltă de 32.
„Salutări din SUA! Numele meu la naștere a fost SULTANA ROSTAS. M-am născut pe 30 ianuarie 1995 în DEJ, Județul CLUJ. Am crescut până la 3 ani la Orfelinatul din BISTRIȚA apoi am fost adoptată de minunata mea familie. Tare mult îmi doresc să găsesc și eu familia biologică.
Numele mamei mele era ROSTAS CORNELIA, iar despre tatăl meu nu am nicio informație.
Ce mai știu din documente că aș mai avea 2 surori mai mari, CRUCITA GEORGETA, acum probabil ar avea cam 35 de ani și FLORENTINA BANANA, aproximativ 32 ani. Sper că toate aceste informații să fie de folos și cineva îmi va recunoaște familia biologică, poate chiar ei vor vedea postarea.T ot ce vă rog e să DISTRIBUIȚI în număr cât mai mare.
Orice informație aveți despre ei nu ezitați să trimiteți un mesaj in privat paginii. Vă mulțumesc tare mult!”, a transmis Sultana, prin intermediul unui mesaj”, potrivit dej24.ro.
Lasă un răspuns