Elisei Otvoș este noul campion al României, la box, pentru juniori, competiție care s-a derulat la Iași, în perioada 8-14 mai 2023.
În finală, tânărul de 17 de ani, care învață la Liceul ”Dumitru Tăuțan”, din Florești Cluj, a reușit să îl învingă pe Gabriel Ivan, component al lotului național al României, la box.
Boxerul clujean este legitimat la Clubul RAI Boxing Cluj, din Cluj Napoca, și îl are ca antrenor pe cunoscut fost mare boxer, maestrul Victor Lupo.
Sportivul practică boxul de la vârsta de 7 ani, este legitimat la Clubul RAI Boxing Club
”Elisei l-a învins în finală pe un boxer cu un an mai mare, Gabriel Ivan, component al lotului național, a fost o victorie clară, a câștigat clar toate reprizele. Îi place foarte mult acest sport. Noi nu ne îmbătăm cu apă rece. Eu îl antrenez și țintim participarea la Jocurile Olimpice din anul 2028 (din Los Angeles – n.a.), atunci va avea 20 de ani. La seniori rămâne în istorie”, a spus Lupo, citat de Cluj 24.
Primarul Pivariu este somat să îl premieze
Cei care locuiesc în Florești susțin că după o astfel de performanță, Primaria Florești, li primarul Bogdan Pivariu ar trebui să îl premieze pe Elisei, pentru performanța reușită.
”Iată domnule primar că faptele vă obliga să faceți și ce nu e pe placul dvs. Tânărul din imagine,pe numele lui Elisei Otvos este omul care prin munca și rezultatele lui aduce Florestiul pe harta sportului din România,este tânărul campion național la box, care aduce faimă comunității și dă exemplu tinerilor de vârsta lui,că se poate. Tânărul acesta a făcut ca și numele liceului Dumitru Tautan să se facă auzit prin rezultatele lui. Eu vă propun public sau dacă vreți vă aduc la cunoștință că aceste rezultatele vă obliga la o festivitate de premiere. Lăsați orgoliile la o parte și faceți ceea ar face ori ce primar din tara asta,dați Cezarului ce e al Cezarului.Eu și mulți alți consăteni consideram că e momentul ca orgoliu și rasismul să fie lăsat deoparte si așteptăm cu nerăbdare să vedem postări cu premierea acestui sportiv”, a scrie pe fadebook, Ciprian Dascăl.