,

Tentativă de omor la Cluj. Adolescentă bătută și înjunghiată de un tânăr cu un an mai mare

Posted by

O nouă tentativă de omor a avut loc la Cluj-Napoca, în seara zilei de 29 ianuarie, în cartierul Gheorgheni, pe strada Unirii. O tânără în vârstă de 17 ani a fost victima unui tânăr cu un an mai mare din anturajul ei, acesta a atacat-o cu un cuțit și i-a provocat răni grave.

Suspectul a fost reținut și prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.

„La data de 29.01.2023, în jurul orei 20.00, pe str. Unirii din Cluj Napoca, din cartierul Gheorgheni, inculpatul A.R. în vârstă de 18 ani a agresat-o pe persoana vătămată Ș.A.Ș. în vârstă de 17 ani, aplicându-i lovituri cu pumnii și cu un obiect tăietor-înțepător, cauzându-i plăgi înjunghiate hemitorace ant. stâng, regiune lombară dreapta, coapsa dreaptă, pneumotorace bilateral, contuzie pulmonară stânga, fractură costală, contuzie abdominală, contuzie mâini bilateral cu excoriații adiacente, leziuni care necesită 25-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața. Cei doi se cunoșteau anterior conflictului.

Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativă la omor” prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 alin. I și 2 C.p..

Prin ordonanța din data de 30.01.2023 ora 18.50 s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 ore față de suspectul A R. urmând ca acesta să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă”, a comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *