Connect with us

Hi, what are you looking for?

EVENIMENTE

Țeparul cu chirii din Cluj Napoca a fost arestat din nou. A recunoscut că este consumator de droguri

Judecătorii de la Judecătoria Cluj Napoca au dispus, în urmă cu câteva zile, emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Lung Cristian Sorin.

Bărbatul a mai fost condamnat deja de două ori, pentru comiterea unor infracțiuni de înlelăciune, în 2020 și 2021.

În data de 13 septembrie 2023, Lung a fost arestat din nou, tot pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca privind pe inculpatul L.C.S. pentru săvârșirea infracțiunii de înşelăciune …, dispune arestarea preventivă a inculpatului L.C.S., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.09.2023 şi până la data de 12.10.2023 inclusiv”, se arată în încheierea penală.

Lung a recunoscutcă este un consumator de droguri, fiind internat de mai multe ori într-o clinică de specialitate. Informația apare într-o sentință, din 2021, a Judecătoriei Cluj Napoca.

Condamnat în 2021, pentru chirii false la Untold

În urmă cu doi ani, bărbatul a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce a fraierit 83 de persoane că le închiriază apartamente pentru Untold.

Escrocul a fost arestat din nou pentru 30 de zile, tot pentru înșelăciune

Escrocul a fost arestat din nou pentru 30 de zile, tot pentru înșelăciune

Victimele i-au trimis banii lui Lung, după care, ulterior, le-a dat țeapă. Pentru această infracțiune, bărbatul a fost condamnat la doi ani, șapte luni și 20 de zile, de închisoare, cu executare.

”Astfel, raportat la materialul probator din dosar, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, în raport de modalitatea de comitere a întregii activitati infractionale, numărul faptelor comise fiind unul mare (28 din care 3 fapte in forma continuată) dar și numărul persoanelor vătămate induse in eroare ca urmare a manoperelor dolosive comise de către inculpat(83), prejudiciul material cauzat extrem de ridicat reparat într-o mica parte”, se arată în sentință.

Magistrații mai susțin că Lung a continuat să înșele oameni și după ce a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

”Datele existente dovedind că inculpatul a stopat acest gen de activitati abia după luarea masurii preventive privative de libertate, instanta apreciază că doar prin executarea pedepsei prin privare de libertate, sancţiunea aplicată, va constitui un avertisment adecvat pentru inculpat, faţă de reprobabilitatea faptelor sale şi îi va crea o atitudine potrivită faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, pe care le-a încălcat în mod repetat”, se mai arată în sentință.

De altfel, despre Lung se arată că este o persoană cunoscută ca și consumator de substante psihoactive (încă din anul 2014 conform susținerilor inculpatului) dar si cu antecedente psihiatrice si internări in cadrul Clinicii de Psihiatrie Cluj Napoca.

Condamnat și în 2020. A promis locuri de muncă în străinătate

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, Lung Cristian a fost trimis în judecată, pentru fapte de înșelăciune comise în anul 2015.

La acel moment, bărbatul a fost acuzat că a înșelat șapte persoane cu promisiunea falsă că le va face rost de locuri de muncă în străinătate.

El le-a cerut suma de 100 de euro, după care i-a dus pe oameni cu vorba. Pentru această infracțiune, Lung a fost condamnat la un an de zile de închisoare, cu amânarea executării pedepsei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare