Producătorul de medicamente clujean Terapia a făcut statului o donație substanțială de 48.500 de cutii de Favipiravir, în valoare de 16 milioane lei.
Potrivit reprezentanților Terapia, medicamentele sunt suficiente pentru tratarea a 50.000 de pacienţi bolnavi de COVID-19, iar Guvernul României a adoptat o Hotărâre pentru acceptarea donaţiei, urmând ca medicamentele să fie repartizate unităților spitalicești.
Investiții de 16 milioane de lei
Potrivit Ministerului Sănătății, medicamentele se vor repartiza, gratuit, în unitățile sanitare care tratează bolnavii de COVID-19, medicamentele fiind suficiente pentru 50.000 de pacienţi care suferă din cauza coronavirusului.
„Apreciem gestul societății Terapia S.A care vine în sprijinul pacienților români” a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.
„Reamintim că, luna aceasta, Ministerul Sănătății a reglementat ca Favipiravir să fie eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase.
Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-Cov-2, medicamentul FAVIPIRAVIR este recomandat de a fi administrat în formele ușoare și medii de infecție cu noul corornavirus în prima săptămână de boală„, a mai transmis Ministerul Sănătății.
Lasă un răspuns