O sportivă legitimată la secția de Culturism & Fitness a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Mădălina Stanca, a câștigat titlul de Miss Fitness România, în cadrul Cupei Europene la Fitness Challenge – Speed Fit, competiție desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute.
Sportivele de la CS Universitatea Cluj au obținut rezultate notabile, cea mai bună performanță fiind chiar titlul de Miss Fitness România adjudecat de Mădălina Stanca. Acest titlu i-a adus sportivei născute în Timișoara, pe lângă laurii naționali, dar și șansa de a participa la competiția Arnold Classic din cadrul Arnold Sport Festival Europe, care va avea loc în perioada 13-15 Octombrie 2023, la Madrid.

Ea s-a clasat pe prima poziție în competiția de la Timișoara, în probele de Bikini Fitness, atât la junioare cât și la și senioare.
Alte rezultate notabile pentru sportivele CS „U” Cluj
De asemenea, o altă sportivă legitimată la CS Universitate Cluj, Delia Micșa, a adjudecat medalia de aur în proba de Fit Model, locul al 2-lea la Bikini Fitness senioare și al 4-lea la junioare.

Fülöp Kinga a urcat pe prima treaptă a podiumului la Wellness senioare.

Alina Așchilean a încheiat competiția de la Timișoara a treia în proba de perechi la Fitness Challenge și a ocupat locul patru la individual.
Lasă un răspuns