Tot mai mulți clujeni conduc fără permis și ajung direct în fața judecătorilor. Mai nou, pedepse direct cu executare

Posted by

Românii parcă sunt din ce în ce mai deciși să nu mai respecte nicio lege. Aceasta este o tendință pornită, probabil, de un avânt dat de rețelele de socializare. Cu toate astea, cei care comit infracțiuni și sunt prinși ajung să dea cu subsemnatul la parchet. Iar mai apoi să fie condamnați. Tot mai mulți clujeni conduc fără permis și ajung direct în fața judecătorilor.

Tot mai mulți clujeni conduc fără permis și ajung direct în fața judecătorilor.

Mai nou există un fenomen al celor care conduc autoturisme fără permise de conducere. În multe cazuri, pedepsele aplicate sunt cu executare în penitenciar.

Fenomenul șoferilor care se urcă la volan fără permis sau cu permisul suspendat explodează în județul Cluj. Măsurile luate de polițiști nu reușesc să stopeze acest val de inconștiență.

Două cazuri ajunse recent pe masa judecătorilor arată cât de gravă a devenit situația: alcoolemie uriașă, drept de a conduce suspendat, iar unii recidivează la doar câteva luni distanță.

O problemă care se tot agravează

Judecătoria Turda a analizat recent două dosare aproape identice. Aceleași concluzii alarmante au fost trase: oameni care sfidează legea, conduc fără permis și pun în pericol vieți.

În primul caz, un bărbat a fost trimis în judecată după ce, în 14 mai 2025, a condus un autoturism pe str. Luncii din Câmpia Turzii. Dreptul său de a conduce fusese suspendat de aproape o lună.

Mai mult, testarea ulterioară a arătat că avea o alcoolemie de 1,96 g‰ în sânge. El a condus un Renault Kangoo pe drumurile orașului. Instanța a decis: 1 an și 8 luni de închisoare în regim de detenție pentru cumul de infracțiuni.

Judecătorii au reținut că bărbatul nu doar că ignorase suspendarea permisului. Dar s-a urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate, expunând pietoni și alți șoferi unui risc major.

Al doilea caz: permis suspendat, dar șoferul tot la volan

Într-un alt dosar, un bărbat din Pitești, fără antecedente penale, a fost depistat conducând un Land Rover pe strada Laminoriștilor din Câmpia Turzii.

Permisul îi fusese suspendat pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h. Valabilitatea dovezii expirase încă din 17 august 2024. Cu toate acestea, pe 29 august, la ora 18:08, acesta se afla la volan.

Probele din dosar – verificările bazei de date, procesele-verbale, declarațiile – au confirmat fără dubii fapta. În acest caz, judecătorii au stabilit o amendă penală de 3.000 de lei, având în vedere că inculpatul era la prima abatere.

O realitate periculoasă

Cele două cazuri sunt doar o mostră dintr-un fenomen care crește de la an la an. Poliția suspendă permise, emite dovezi și face controale. Cu toate acestea, inconștiența rămâne cel mai greu de combătut.

Tot mai mulți șoferi ignoră regulile elementare și ajung să conducă fără drept, uneori sub influența alcoolului, punând în pericol viețile celor din trafic.

Instanțele atrag atenția că sancțiunile nu au efect asupra celor care cred că pot sfida legea la nesfârșit. În timp ce dosarele de acest fel se adună, rămâne o întrebare. Câte pedepse, accidente sau tragedii mai trebuie să vedem până când oamenii înțeleg că volanul nu este opțional, iar permisul nu e o formalitate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *