Tot mai puține firme deschise la Cluj. Câte societăți comerciale au fost înființate în primele 9 luni ale anului

Posted by

În primele 9 luni din 2023, numărul firmelor înființate la Cluj a scăzut cu peste 21% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele nouă luni din 2023, cu 7,12%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 112.017, din care 72.647 societăţi cu răspundere limitată (SRL), potrivit datelor de pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

 Județul Cluj, în topul înmatriculărilor

Potrivit sursei citate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 23.198 (plus 3,35%, comparativ cu ianuarie-septembrie 2022), şi în judeţele Ilfov – 5.949 (minus 4,16%), Cluj – 5.871 (minus 21,43%), Bihor – 5.007 (plus 16,77%) şi Timiş – 5.101 (minus 10,54%).

În septembrie 2023, au fost înmatriculate 7.984 persoane fizice şi juridice, cele mai multe în Bucureşti (1.792), şi în judeţele Ilfov (558), Cluj (395) şi Timiş (393).

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat în judeţele Covasna – 695 (în scădere cu 5,83% faţă de primele nouă luni din 2022), Ialomiţa – 720 (minus 16,67%), Tulcea – 730 (minus 12,47%) şi Mehedinţi – 756 (minus 23,64%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (21.831; plus 5,62%, comparativ cu primele nouă luni din 2022), transport şi depozitare (11.815; minus 0,93%) şi construcţii (11.544; minus 6,86%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *