Tribunalul Cluj a dispus ca un traficant de droguri din Cluj să execute o pedeapă foarte mare. Traficant de droguri din Cluj.

Judecătorul l-a găsit vinovat pe Nicolae Antonio, pentru tentativă de omor, conducere sub influența drogurilor și conducere fără a poseda permis.
Tânărul a primit șase ani și 54 de zile de închisoare. Pedeapsa se va executa în penitenciar.
În concret, din actul de acuzare rezultă că Antonio era consumator de droguri, pe care le cumpăra din Florești și Huedin. Cu timpul, din consumator de droguri, Nicolae Antonio a devenit dealer.
Așa se face că la finalul anului trecut, mai exact în 28.12.2023 a fost implicat într-o agresiune, care s-a soldat cu o tentativă de omor.
”La data de 28.12.2023, în jurul orei 16.00, persoana vătămată *** a luat legătura cu inculpatul Nicolae Antonio pe care l-a rugat să îi facă rost de droguri. Astfel că cei doi s-au întâlnit la imobilul de pe strada *** şi persoana vătămată i-a dat suma de 150 lei, urmând ca inculpatul Nicolae să revină cu drogurile în două ore …. Nicolae Antonio nu a găsit niciun dealer de la care să ia drogurile, aşa că parte din bani i-a cheltuit pe ţigări şi băutură energizantă”, se arată în rechizitoriu.
L-au atacat pe consumator
Când au revenit la adresa, cei doi nu aveau drogurile la ei, și nici banii. Astfel, între Nicolae și cumpărător a existat o altercație.
”Apoi inculpatul Nicolae a scos din buzunar briceagul, putându-se observa cum l-a pregătit şi deschis cu ambele mâini şi a intervenit în agresiune, aplicându-i cu mâna dreaptă la nivelul corpului o lovitură cu briceagul, care a atins zona gâtului, supraclavicular stânga, dar a scăpat briceagul (f. 266), urmând alte lovituri cu pumnul în zona abdomenului şi a feţei”, se mai arată în sentința.
Cei doi agresori au plecat cu o mașină spre Aghireșu, unde au fost prinși de polițiști. La testarea antidrog, Nicolae a ieșit pozitiv, recunoscând că s-a drogat.
Al doilea inculpat din acest dosar, Coblișan Iancu Viorel nu a fost condamnat. El s-a împăcat cu victima, nefiind acuzat de tentativă de omor. Din acest motiv, procesul penal s-a încheiat.
Lasă un răspuns