Curtea de Apel Cluj a dispus în Ajunul Crăciunului o sentință foarte dură, în cazul unui bărbat acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și trafic de droguri. Traficanții de droguri din zona DIICOT Cluj au acces la arme de foc.

Dosar penal instrumentat de DIICOT Cluj și trimis în judecată la Tribunalul Bistrița. Sentința aceste instanțe a fost desființată de judecătorii clujeni care au decis să majoreze pedepsele, stabilind o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 9 luni de închisoare, cu executare, în regim de detenție.
Dosarul a avut ca obiect un cumul de infracțiuni grave, comise în stare de recidivă, legate de arme și droguri. Inculpatul se numește Șorobetea Sorin, acesta fiind considerat un infractor foarte periculos, care nu se ferește să facă uz de armă de foc, așa cum se arată în dosar. În prezent, Șorobetea este dat în urmărire generală de către Poliția Română.
Curtea a înlăturat reducerea de pedeapsă aplicată în primă instanță și a refăcut individualizarea sancțiunilor, apreciind gravitatea faptelor și numărul mare de acte materiale.
Pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune
Bărbatul a fost acuzată că în seara zilei de 8 mai 2022, a ajuns în localitatea Pinticu de Jos, județul Bistrița-Năsăud, cu un autoturism BMW, împreună cu alte două persoane. Fără acordul proprietarului, a pătruns în curtea unui imobil, având asupra sa un pistol deținut ilegal, modificat artizanal. La solicitarea de a părăsi curtea, a refuzat și a scos arma, amenințând că va trage.
După sosirea mai multor săteni, alertați de situație, Sorobetea Sorin a continuat amenințările și a executat două focuri de armă în plan vertical. Incidentul a provocat panică, iar martorii l-au părăsit la fața locului.
Instanța de apel a majorat pedepsele aplicate pentru fiecare faptă pentru care bărbatul a fost trimis în judecată. Pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor a fost stabilită o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare, iar pentru uz de armă fără drept, în formă continuată, 1 an și 9 luni. Pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, instanța a aplicat pedeapsa de 8 ani de închisoare.
Alte condamnări au vizat efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, pentru care s-a stabilit o pedeapsă de 3 ani și 3 luni, precum și deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, sancționată cu 1 an de închisoare.








Lasă un răspuns