ACCIDENTE, EVENIMENTE, NATIONAL, STIRE PRINCIPALA

Tragedie în Ungaria. Accident teribil cu un microbuz din România. Cinci români au murit. Imaginile sunt greu de privit GALERIE FOTO

Cinci persoane au decedat într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria.

Patru vehicule s-au ciocnit marţi pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna, mai multe persoane au fost rănite, drumul fiind închis la toată lăţimea sa – a anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom pe site-ul poliţiei ungare.

Purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că un microbuz românesc a lovit din spate un camion; cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost propulsat din autovehicul.

Pe timpul investigaţiilor la faţa locului, autostrada a fost închisă pe toată lăţimea, cei din trafic trebuie să se pregătească pentru aglomeraţie şi deviere. Traficul este deviat de pe autostradă la locul de odihnă Concó, cu revenire pe autostradă la Nagyszentjános.

Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, s-au ciocnit patru vehicule. Într-unul călătoreau 5 persoane, toţi au decedat pe loc.

Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat agenţiei MTI că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter de ambulanţă pentru a interveni la locul accidentului.

Cinci persoane – două femei şi trei bărbaţi – au murit, informează hirado.hu.

Un bărbat în jur de 50 de ani care a suferit o leziune la cap a fost transportat la spitalul din Győr, starea lui este stabilă – a adăugat purtătorul de cuvânt.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*