Paramedicii de la SMURD Cluj au fost chemați să intervină la o unitate militară din Someșeni, Cluj Napoca, unde a avusese loc o tragedie. Tragedie la o unitate militară din Someșeni, Cluj.

Doi militari au fost grav răniți în urma unui accident de muncă. Unul dintre ei a decedat pe loc, iar un altul transportat în stare critică la Spitalul Militar din Cluj Napoca.
Caporalul clasa a II-a Macrea Marcel-Ioan, din U.M. 01331 Bistrița, a decedat marți, 5 august, în urma unui accident de muncă.
”Militarul, aflat în misiune la U.M. 01369 Someşeni, și un salariat civil (personal civil contractual) din unitate efectuau lucrări de mentenanță la un camion militar. Celor doi răniți le-a fost acordat primul ajutor de personal din cadrul unității militare, iar echipajul SMURD sosit la fața locului i-a aplicat manevre de resuscitare caporalului, aflat în stop cardio-respirator. După aproximativ 50 de minute, a fost declarat decesul”, se arată în comunicatul de presă al Diviziei 4 Gemina, cu sediul la Cluj Napoca.
Salariatul civil a fost transportat, în stare conștientă, la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, din Cluj-Napoca, pentru investigații și îngrijirii medicale suplimentare.
Evenimentul este cercetat de Parchetul militar Cluj.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă regretul față de decesul tragic al militarului și este alături de familia îndoliată.
Lasă un răspuns