O vizită banală la stomatolog s-a transformat într-o tragedie greu de imaginat pentru o familie din București. O fetiță de doar doi ani a murit după o procedură dentară, iar suspiciunile privind o anestezie administrată greșit au declanșat o anchetă amplă. Tragedie la un cabinet stomatologic.

O procedură dentară minoră s-a transformat într-o urgență medicală, după ce micuța ar fi reacționat violent la anestezia administrată. Potrivit informațiilor inițiale, organismul ei nu a tolerat doza, iar corpul fraged a cedat în ciuda eforturilor disperate de resuscitare.
În jurul orei 17.30, starea ei s-a deteriorat brusc. La scurt timp, apelul la 112 a mobilizat polițiștii și echipele de intervenție. „Copilul a intrat în stop cardio-respirator într-o clinică stomatologică din Sectorul 3”, au transmis autoritățile. În total, micuța a trecut prin trei episoade de stop, iar aproape 40 de minute de manevre nu au reușit să o readucă la viață.
Inhalosedarea la dentist înseamnă administrarea unui gaz special, de obicei oxid de azot, pe care pacientul îl inhalează printr-o mască. Produce o stare de relaxare profundă, reduce anxietatea și frica, dar pacientul rămâne conștient. Este folosită mai ales la copii sau persoane cu anxietate dentară mare.
Ancheta deschide uși dureroase
Clinica unde s-a produs tragedia, identificată de procurori, a fost imediat sigilată de anchetatori. Polițiștii au păzit intrarea, iar specialiștii de la Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă au început să adune probe.
Cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, care va stabili dacă procedurile medicale au fost respectate și dacă sedarea profundă era autorizată în unitatea privată.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat rapid, anunțând verificări ale Inspecției Sanitare. „Eu sper ca această clinică stomatologică privată să fi fost acreditată și să fi respectat toate protocoalele de anestezie”, a spus acesta. De asemenea, Colegiul Medicilor va analiza modul în care a fost realizată sedarea.
Clinica își exprimă regretul, dar întrebările rămân
Reprezentanții clinicii au transmis un comunicat în care vorbesc despre „un incident neașteptat” și despre durerea profundă resimțită de întreaga echipă.
„Suntem profund șocați și devastați… în ciuda tuturor eforturilor, micuța a suferit un stop cardio-respirator ireversibil”, au transmis aceștia. Clinica afirmă că, în 11 ani, a realizat 1.700 de proceduri similare fără incidente.
„Acest eveniment ne-a cutremurat. Suntem alături de familia îndurerată”, au mai transmis medicii, care promit cooperare totală cu autoritățile.
În culisele unei clinici de top
Reprezentanții clinicii dentare, fondată în anul 2000 de un medic cunoscut, este prezentată public drept una dintre cele mai moderne clinici dentare din București. Dotările cu echipamente de top, de la microscoape Zeiss la aparatură pentru sedare profundă, au fost mult timp cartea de vizită a unității. În timp, clinica și-a câștigat reputația de centru premium, cu tehnologii avansate și proceduri moderne.
Acum, toate aceste detalii sunt puse sub lupa anchetatorilor. Pentru familia fetiței, însă, niciun aparat și nicio verificare nu vor putea repara pierderea sfâșietoare.
Durerea lor scrie încă un capitol trist despre cum un simplu control medical poate deveni tragedie atunci când viața unui copil atârnă de o decizie, de o doză, de o secundă.







Lasă un răspuns