Seduși și abandonați. O adevărată telenovelă a fost pe masa procurorilor clujeni, care au fost nevoiți să rezolve un mister greu de dezlegat.
Trei bărbați au reclamat la Poliție, faptul că au fost adormiți de un individ cu care au dorit să întrețină relații sexuale, după care au fost tâlhăriți.

În cele din urmă, Tribunalul Cluj a decis să îl condamne pe autor la o pedeapsă foarte mare. Negrea Adrian a fost condamnat la șapte ani și zece luni, pentru tâlhărie și acces fără drept la un mijloc informatic.
În decurs de doar 30 de zile, au avut loc toate cele trei fapte, care, în prima fază au fost tratate distinct. Abia când, procurorii și polițiștii și-au dat seama că au de-a face cu una și aceeași persoană au conexat dosarele.
Primul dosar penal
În data de 05.06.2023, persoana vătămată *** a reclamat că a fost adormit cu o substanță, după care tîlhărit.
Bărbatul cu pricina a sesizat organele de poliție că, în cursul zilei de 04.06.2023. El a declarrtă că a invitat la domiciliul său o persoană de sex masculin pe care a cunoscut-o în mediul online. În acest context a consumat, fără a avea cunoștință, băuturi în care a fost introdusă o substanța necunoscută care i-a indus o stare de inconștiență.
Ulterior, persoana în cauză, profitând de incapacitatea sa, i-a sustras actul de identitate, telefonul mobil și cardul bancar și, mai apoi, a efectuat mai multe transferuri de fonduri din contul său bancar în valoare de aproximativ 1.000 lei.
L-a cunocut pe whatsapp. Seduși și abandonați
Fiind audiată, persoana vătămată ***, care locuiește în Florești, a arătat că, în data de 04.06.2023, prin folosirea unor aplicații de comunicații (Grinder/Whatsapp), a conversat cu o persoană de sex masculin despre posibilitatea întâlnirii și întreținerii de relații sexuale.
În urma acestor conversații, s-a stabilit ca persoana necunoscută să se deplaseze la domiciliul persoanei vătămate situat, context în care acesta a consumat băuturi și droguri.
La un moment dat, Negrea Adrian a introdus în paharul său o substanță dintr-un recipient de culoare albă și i-a propus persoanei vătămate să accepte să-i introducă și în paharul ei cu suc substanța, precizând că îi va produce o stare de bine.
După un timp, victima a arătat că a început să se simtă euforică și amețită motiv pentru care s-a deplasat în pat alături de persoana de sex masculin, iar imediat a adormit, pierzându-și cunoștința.
După aproximativ o oră, s-a trezit și a observat că persoana de sex masculin plecase din apartamen. A rămas fără actul de identitate, telefonul mobil marca Iphone 12 Pro și cardul bancar emis de BRD. De asemenea, a observat că din contul bancar au fost efectuate patru tranzacții în cuantum total de 954,52 lei. Cu privire la efectul substanței ingerate, a menționat că starea de rău a continuat și după momentul în care s-a trezit.
Al doilea dosar penal. Seduși și abandonați
În data de 10.06.2023, un alt bărbat din Cluj a depus o reclamație la IPJ Cluj, învederând că, în cursul zilei de 31.05.2023, în timp ce se afla în locuința sa, Adrian Negrea a introdus o substanță necunoscută în băutura sa, substanță care i-a provocat o stare de inconștiență.
Când s-a trezit a constatat că a rămas fără suma de 1.200 lei, un articol vestimentar și a efectuat cinci (5) transferuri de fonduri către o platformă de jocuri de noroc online. seduși și abandonați.
Victima a mai menționat că îl cunoaște pe inculpatul Negrea Adrian printr-un amic comun și anterior faptelor sesizate a mai întreținut relații sexuale cu acesta.
”În acest context, victima a precizat că, în data de 31.05.2023, a fost contactat pe aplicația Whatsapp, …, de către inculpat care i-a propus să se întâlnească. Partea vătămată a fost de acord și, în jurul orei 19:00, inculpatul s-a deplasat la locuința acesteia situată în Florești. În interiorul apartamentului cei doi au povestit, fumat țigări și consumat băuturi alcoolice. În tot acest timp, persoana vătămată a observat că inculpatul era agitat și că deținea o sticluță de dimensiuni mici cu pipetă, cu care se deplasa deseori la toaletă. La un moment dat, victima a susținut că s-a deplasat la rândul ei la toaletă, lăsându-și doza de bere în sufrageria apartamentului. La întoarcere a băut restul de bere, dar a simțit un gust amar, iar în scurt timp l-a cuprins o stare de amețeală. Din acest motiv, a precizat că s-a întins pe canapea și a adormit imediat”, se arată în sentință.
Al treilea caz a fost cel mai greu
La data de 13.05.2023, un al treilea bărbat a sesizat organele de poliție despre faptul că în noaptea de 12/13.05.2023, în urma unor discuții purtate prin intermediul unor aplicații de mesagerie, s-a deplasat la domiciliul inculpatului Negrea Adrian, pentru a achiziționa droguri.
Acolo, a mai precizat bărbatul, a consumat involuntar o substanță necunoscută administrată de către inculpat în băutura sa, ce i-a provocat o stare de inconștiență. În acest context, profitând de starea sa, cel în cauză i-a accesat telefonul mobil, iar de pe aplicația bancară a solicitat deschiderea a trei credite.
Din declarațiile persoanei vătămate a rezultat că, de aproximativ două luni, a început să folosească aplicația Grinder, aplicație utilizată în scopul întreținerii de relații sexuale cu persoane din comunitatea LGBTQ+ sau pentru achiziționarea de droguri.
Astfel, în data 12.05.2023 persoana vătămată a contactat profilul *** prin intermediul aplicației Grinder, utilizator despre care avea cunoștință că poate procura droguri.
Discuția a continuat pe aplicația WhatsApp, stabilind că se va deplasa la locuința vânzătorului situată în comuna Florești, str. Cetății.
A rămas fără câteva zeci de mii de lei
De asemenea, a mai constatat că, fără aprobarea sa, fuseseră deschise trei credite de nevoi personale în numele său, primul de 8.700 RON, al doilea de 13.000 RON și al treilea de 22.126 RON.
Primele două au fost achitate și închise, iar al treilea nu a mai fost achitat și a rămas deschis. A aflat ulterior că primele două credite au fost deschise și achitate imediat pentru a se mări limita de creditare.
În concret, în data de 13.05.2023 s-au efectuat patru transferuri de fonduri din contul bancar al victimei. Banii au ajuns la inculpatul Negrea Adrian, în total fiind vorba de 21.733 lei.
Lasă un răspuns