,

Trei persoane au ajuns la spital din cauza caniculei în România, iar peste 200 au avut nevoie de îngrijiri medicale

Posted by

Peste 200 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor extreme și caniculei, iar trei au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, anunță DSU.

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnat pentru a coordona integrat, la nivel național, măsurile adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc asociat temperaturilor extreme, caniculei, precum și gestionarea altor situații de urgență.

În prima zi a operaționalizării celulei pentru monitorizarea efectelor tipului de risc -temperaturi extreme – risc asociat „caniculă”,la nivel național, au fost operaționalizate 440 puncte de prim ajutor și 483 puncte de hidratare, fiind asistate 226 persoane, 3 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.

Reprezentanții DSU au și câteva sfaturi pentru populație, pentru perioada de caniculă:

  • evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
  • bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
  • poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
  • consumă fructe și legume proaspete
  • nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
  • resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde!

ANM a emis atenționări meteorologice ce vizează val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat de vineri până luni, îndeosebi în partea de vest și sud a țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *