Timp de trei zile, piloţii unei companii aeriene au anunțat că vor intra luni într-o grevă, după eşuarea discuţiilor referitoare la îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.
Este vorba de piloţii companiei aeriene cu buget redus Eurowings, deţinută de Lufthansa, intră din nou în grevă. Sindicatul doreşte ca Eurowings să reducă volumul de muncă al piloţilor, mărindu-le, de exemplu, perioadele de odihnă.
Duminică, Eurowings a anunţat că peste jumătate dintre pasageri vor ajunge la destinaţiile dorite, în pofida grevei anunţate a piloţilor.
Pentru luni, prima zi de grevă, peste 230 dintre cele 400 de curse care erau planificate vor avea loc, a explicat compania. De asemenea, peste jumătate din curse vor avea loc şi marţi şi miercuri, scrie Reuters, scrie News.ro.
O grevă de o zi care a avut loc la începutul acestei luni a făcut ca Eurowings să funcţioneze atunci la jumătate din capacitate, afectând aproximativ 30.000 de pasageri.
Lasă un răspuns