„Trenurile Soarelui” au fost suplimentate de CFR Călători

Posted by

„Trenurile Soarelui” au fost suplimentate de CFR Călători vineri, 5 iulie. Conducerea CFR Călători a decis ca începând de vineri să suplimenteze capacitatea de transport cu încă 3000 locuri pe zi. Astfel că vor fi puse la dispoziţia pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile ţării către litoralul Mării Negre.

"Trenurile Soarelui" vor fi suplimentate de CFR Călători
„Trenurile Soarelui” vor fi suplimentate de CFR Călători

„Dacă la începutul sezonului estival – 14/15 iunie 2024, la trenurile cu regim de rezervare ce asigură legătura dinspre principalele oraşe cu litoralul românesc, erau puse la vânzare aproximativ 14.000 locuri zilnic, ulterior acestei date, capacitatea de transport a crescut la peste 18.000 de locuri zilnic”, potrivit unui comunicat de presă.

Mai multe trenuri spre litoral

De asemenea, pe ruta Constanţa – Mangalia şi retur, în perioada 10 – 16 iulie a.c. va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio, respectiv R 13881 cu plecare din Constanţa la ora 21.58 şi sosire în Mangalia la ora 23.28, cu opriri în toate staţiile de pe această rută şi R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 03.20 şi sosire în Constanţa la ora 04.41, cu opriri în toate staţiile de pe această rută.

„CFR Călători pune nevoile de călătorie ale pasagerilor pe primul plan şi ia măsuri operative pentru creşterea capacităţii de transport feroviar de călători.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie”, se menţionează în finalul comunicatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *