Trotinetele electrice au fost interzise la Brașov. Operatorii de trotinete electrice de închiriat, Uber şi Bolt, au fost obligaţi de Primăria Braşov să îşi ridice toate aceste vehicule de pe străzile municipiului. Acest serviciu a fost suspendat pe o perioadă nelimitată de timp, scrie BZB.ro.
Astfel, Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Braşov a decis interzicerea circulaţiei acestor vehicule de închiriat. Totul până când operatorii vor veni cu soluţii clare în ceea ce priveşte staţiile unde vor fi staţionate aceste vehicule. Această măsură a fost luată pentru ca utilizatorii să nu le mai lase la voia întâmplării pe domeniul public.
Primăria Brașov le-a declarat război operatorilor de trotinete electrice
Până acum, trotinetele puteau fi lăsate la întâmplare de către cei care le utilizau şi existau doar nişte staţii teoretice unde angajaţii operatorilor le instalau după ce le încărcau şi le făceau mentenanţa.
Ţinând cont că nu exista nici un alt sistem de siguranţă, de multe ori, trotinetele erau dărâmate, aruncate prin tomberoane sau „în glumă” puse în mijlocul străzilor punând în pericol siguranţa rutieră.
Comisia de Circulaţie a impus necesitatea unor sisteme unde aceste trotinete să stea garate în staţii. Pentru a nu mai fi bandonate la voia întâmplării, fie din comoditate, fie din lipsă de bun simţ.
Lasă un răspuns