Clujul a avut în perioada anilor 60 o zonă mai puțin cunoscută de oameni, una rău famată, un cartier mizerabil și insalubru, locuit în special de familii de țigani. Este vorba de cartierul Bufnița, care era situat între străzile Fabricii, Sobarilor și râul Someșul Mic.
Era un cartier periculos, desprins ca din firmele de groază, cu locuințe improvizate, fără curent și apă, unde și poliția intra cu grijă.
Cartierul „Bufnița„ a fost desființat în perioada anilor 1962-1963, iar locuitorii au fost mutați forțat cu Miliția vremii în diverse barăci pregătite de administrația locală de atunci la periferia orașului, cum ar fi Borhanci, Valea Seacă, Valea Chintăului sau Bărc.
De atunci, „Bufnița„ nu a mai fost refăcută, dar rămâne o parte din istoria fascinantă a municipiului Cluj-Napoca.
„Era cel mai insalubru și mai mizer cartier al orașului. El figura pe hărțile Clujului și avea și un nume oficial, dar lumea îi spunea Bufnița. Era situat între străzile Fabricii, Sobarilor și râul Someșul mic. Era populat mai ales de familii de țigani, dar și de alte etnii. Un recensământ în acest cartier nu s-a făcut pentru că era periculos să intri în zonă.
Zona era comparată cu scene din filmele de groază. Locuințele de aici erau improvizate din chirpici, lemn, cartoane și mai ales rebuturi de la fabrica de porțelean. Utilitățile lipseau cu desăvârșire.
Nu exista nici apă la cișmea și nici lumină electrică. Prin anii 1962-1963, pentru dezafectarea Bufniței, în prealabil, s-au pregătit mai multe barăci din periferia orașului: Valea Seacă, Borhanci, Bărc și Valea Chintăului. Apoi, într-o noapte, zona a fost înconjurată de miliție, în așa fel încât nu se putea nici intra nici ieși, după care, toți locuitorii au fost urcați în camioane și duși în barăcile pregătite anterior.
Fiecare familie a primit o cameră – o boxă – în baracă și un WC uscat în spatele barăcii. Până dimineață, cartierul a fost dărâmat în întregime cu buldozerele, după care terenul a fost nivelat.
Cartierul nu s-a mai refăcut. Barăcile în care au fost mutați cei din Bufnița au suprviețuit încă mulți ani, erau construcții cu fundații de beton sau piatră, pereți de zidărie, șarpantă de lemn, învelitoare de țiglă sau cartor asfaltat, însă nu aveau utilități”, a publicat istoria zonei, clujeanul Tudor Pondichi, un pasionat al istoriei clujene, prin intermediul comunității Amintiri din Vechiul Cluj.
Imaginea este din 1959 de pe strada Dragalina, recunoscută atunci ca o altă zonă rău famată a urbei clujene.
Lasă un răspuns