,

UBB Cluj, din nou cea mai bună universitate din România. Alte două universități clujene sunt în top 10

Posted by

În urma unui metaranking anunțat de Ministerul Educației, trei universități clujene se află în top 10 al celor mai bune universități din România, dintre care una ocupă locul întâi la nivel național.

Este vorba de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai bună universitate din România, arată raportul anual privind metarankingul național pe anul 2021, dat oficial publicității de Ministerul Educației săptămâna aceasta.

În top 10 al clasamentului integral al universităților din România, realizat de Ministerul Educației, se află și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca – pe locul 4 și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – pe locul 9.

Metarankingul naţional este un mecanism de ierarhizare conceput pe baza analizei unor clasamente universitare internaţionale, recunoscute de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG), în care sunt prezente universităţile româneşti, conform metodologiei stabilite prin Ordinul Ministerului Educației din 7 februarie 2022 pentru aprobarea Metodologiei privind realizarea exerciţiului naţional de metaranking.

Obiectivele specifice ale Metarankingului Național vizează:

  • să identifice instituțiile de învățământ superior reprezentative din România, performante la nivel științific și cu vizibilitate internațională în clasamentele globale ale universităților europene și occidentale;
  • să diferențieze instituțiile de învățământ superior din România pe baza punctajului obținut în urma aplicării metodologiei internaționale standard privitoare la realizarea exercițiului național de metaranking;
  • să ofere managementului academic național un instrument de analiză corect și în același timp, echitabil, privitor la impactul universităților românești în aria academică internațională, care să furnizeze date utile pentru proiecția strategiei de cercetare și educaționale, inclusiv a componentei care vizează finanțarea cercetării în universități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *