Prezenți doar pe la târgurile tradiționale, bătrânii meșteșugari care încă mai știu să facă plapumi, sunt tot mai puțini. Ultimii plăpumari sunt pe cale de dispariție.
O plapumă cu lână de oaie, tradițională, așa cum era pe vremuri, și care ține de cald, a ajuns să coste câteva sute de lei. ”Vreo 600 de lei”, spune doamna Domnica.
În schimb, la marile magazine, o plapumă umplută cu puf sau te miri ce, costă maxim 300 de lei.
Pentru generațiile născute înainte de 1989, sau imediat după, plapumile aveu locul lor bine definit în casă. Fiecare camera avea plapuma ei. În plus, fiecare fată de măritat avea zestrea ei, musai compusă din câteva plapumi.
Musai din lână de oaie
Cei care mai cunosc secretul făcutului de plapumi spun că cele mai bune sunt cele făcute din lână.
Câteva femei, de la poalele Munțiilor Piatra Craiului mai cunosc încă secretul. Se mai adună din când în când și fac plapumi, ba pentru un nostalgic care încă mai visează la vremea bunicilor lui, ba pentru o mică zestre de nuntă.
”Facem plapumi ca zestre pentru copiii noștri. Lucrăm și pentru străini. Este o muncă foarte migăloasă. Am învățat de mică de la bunici și de la mătuși. Prima dată când am lucrat cu familia, de acolo am învățat să facem. Plapumele sunt cu lână naturală. Oile sunt crescute în gospodărie, iar lâna nu este aruncată, ci folosită pentru plapumi. Durează cam două – trei zile. Niciodată nu se poate lucra singur, ci trei patru persoane”, mai vestește Domnica Ardelean.
Cum se face o plapumă
Practic, o plapumă se face în maxim trei – patru zile. Depinde și cât de harnice sunt plăpumăresele.
Prima dată, se construiește un gherghef, un cadru de lemn, la mărimea pe care trebuie să o aibă plapuma. Apoi., cu niște cuie mai mici se prinde materialul textil, care trebuie întins foarte bine.
După aceasta etapă se întinde lâna, care este ”bătută bine”. Vreo cinci kiograme sunt arhisuficiente. Peste, vine un alt strat de material textil, care este din nou prins în cuiele de pe gherghef.
Apoi, plăpumeresele trasează modelele. Fie folosesc o paletă de pingpong, fie un patrat sau un romb mai mare. Cel mai experimentate deseanează flori sau tot felul de modele tradiționale. Ultima fază o reprezintă cusătura peste liniile folosite ca model.
O meserie bănoasă înainte de 1989
Unul dintre cei mai cunoscuți meșteri plăpumari a fost MIhai Geogescu. Aceasta avea atelierul undeva prin Sectorul 3 din București, dar a fost evacuat, după ce proprietarul a vândut clădirea.
Nea Mihai, cum era strigat de clienți, a învățat meseria de plăpumar / saltelar de la un unchi. Apoi pe vremea lui Ceușescu i-a mers mai bine. Într-un interviu de acum câțiva ani, Mihai Georgescu spunea că făcea patru plapume pe zi.
”În perioada, să vă spun așa, ’83, până în ’89, a fost extraordinar de bine, pe cuvântu’ meu. Dacă n-aveam bani … . Pe zi luam câte 3-4000 lei, care alții nu lua nici 2000 lei pe lună. Pe zi luam banii ăștia. Așa mi-am crescut eu cinci copii. Și îmi permiteam de toate. … Înainte era vreo 30-40 de plăpumării, acuma, vă spun cinstit, dacă sunt vreo trei. Cu mine trei. Restul nu mai sunt”, povestea plăpumarul.
Lasă un răspuns