Un șofer de la Institutul de Oncologie din Cluj Napoca a fost implicat într-un eveniment. în urma căruia ar putea fi arestat preventiv.
Potrivit polițiștilor clujeni, bărbatul care se numește Cosmin R., fiind angajatul Institutului de Oncologie din Cluj Napoca, a fost oprit de un polițist local, pentru că bloca intersecția din Piața Lucian Blaga, dar în loc să oprească a demarat în trombă cu polițistul agățat de portieră.
Întreg evenimentul a fost filmat de către un clujean care a pus filmul pe facebook. Incidentul s-a produs în jurul orei 15:30 la Casa de Cultura a Studentilor.
”A trecut pe galben-roșu și a blocat intersecția, politistul i-a atras atentia si soferul l-a luat la misto si nu a vrut sa prezinte documentele. Finalul nu l-am apucat. Posibil sa fi fost retinut”, a relatat un martor pe contul său de facebook.
Ulterior, șoferul a fost amendat de Poliția Locală pentru încălcarea legii privind ordinea și liniștea publică. În plus, polițiștii de la Poliția Rutieră Cluj au dispus reținerea carnetului de conducere pentru faptul că șoferul a blocat intersecția.
”Vom deschide și un dosar penal pentru ultraj. Ar putea fi reținut liniștit pentru 24 de ore, pentru fapta comisă”, a spus un polițist clujean.
Lasă un răspuns