După înfrângerea cu zero la patru, în fața celor de la Corvinul Hunedoara, conducerea CFR Cluj a luat foc. Un antrenor cu greutate se întoarce.
Surse oficiale ne-au declarat că Neluțu Varga i-a cerut demisia pe loc lui Adrian Mutu, dar acesta ar fi refuzat timp de câteva zile. În cele din urmă a acceptat, în cursul zilei de miercuri.
”Vrea să găsească o formulă optimă pentru ca echipa să își regăsească tempoul. «Toti» nu mai vrea amatorism și a transmis foarte clar acest lucru. Mutu nu a condus vestiarul, iar acest lucru s-a văzut”, ne-a transmis un oficial de rang înalt de la CFR. În anumite cercuri de prieteni, lui Neluțu Varga i se spune «Toti».
Nume greu pe banca celor de la CFR Cluj
Din informații noastre, provenite din surse de top de la nivelul conducerii celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu este așteptat la echipă.
”A pierdut opt meciuri la rând în Coreea de Sud. Neluțu Varga a luat deja legătura cu el. Petrescu trebuie să ofere un răspuns clar până sâmbătă. Din primele discuții s-a arătat foarte interesat să revină. Mai trebuie lămurite anumite clauze, pentru că se știe că Petrescu este foarte tipicar”, ne-a precizat surse respectivă.
În caz că Petrescu nu va ajunge pe banca celor de la CFR Cluj, soluția de rezervă este Andreea Mandorlini. După demiterea de acum câteva luni, tot de la CFR, Mandorlini nu a mai plecat din Cluj. El nu a părăsit vila de lux pusă la dispoziție de cei de la CFR Cluj.
„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! Nu pot să trec peste această umilință (n.r. – 0-4 cu Corvinul în cupă). Îmi doresc ca CFR să facă performanță, dar e greu în aceste condiții. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvinului, dar mai ales a lipsei de atitudine care a existat“, a declarat Mutu, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj.
Lasă un răspuns