Un asistent DSP din localitatea Suceava a încetat din viață din cauza infecției cu COVID în urmă cu patru zile, la două săptămâni după ce fusese internat.
Decesul a stârnit suspiciuni deoarece bărbatul nu avea comorbidităţi şi avea certificat de vaccinare cu două doze.
Avea certificat fals de vaccinare
S-a deschis o anchetă la nivelul DSP Suceava, în urma cazului angajatului în vârstă de 58 de ani, asistent medical. Acesta a murit pe 14 noiembrie, la două săptămâni după ce fusese internat cu diagnosticul de COVID-19. Acesta deţinea un certificat de vaccinare fictiv eliberat de o colegă, la rândul ei angajata DSP, scrie digi24.ro.
Dan Teodorescu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Suceava: Pe parcursul spitalizării starea lui s-a agravat, a făcut și o complicație pentru care necesita o intervenție chirurgicală, dar pacientul și familia au refuzat.
Bărbatul nu avea comorbidități, motiv pentru care decesul a stârnit suspiciuni în rândul colegilor de la Direcția de Sănătate Publică. Verificările interne au scos la iveală faptul că o colegă l-a ajutat să obțină certificatul de vaccinare, care indica faptul că s-ar fi imunizat cu două doze, la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie.
Gabi Băncilă, purtător de cuvânt la DSP Suceava: Persoana a recunoscut că a introdus datele fără să facă vreo afirmație la efectuarea vaccinului sau nu. DSP a sesizat inspectoratul județean de poliție, după ce a informat Ministerul Sănătății.
Atât bărbatul decedat cât și colega, care ar fi obținut atât pentru el cât și pentru ea certificate de vaccinare fără să-și fi administrat vaccinul, aveau ca responsabilitate introducerea datelor în sistemul național cu privire la imunizarea populației. Angajata DSP este acum cercetată penal
Lasă un răspuns