Connect with us

Hi, what are you looking for?

EVENIMENTE

Un biciclist a fost lovit de un tir pe strada Corneliu Coposu – FOTO

Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 20, pe strada Corneliu Coposu, în urma căruia un biciclist a fost lovit de un tir.

Potrivit martorilor oculari, biciclistul ar fi sărit în fața autocamionului și a fost acroșat, prăbușindu-se pe carosabil. 

Tânărul transportat la spital cu multiple traumatisme

„În aceste momente pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin la un accident rutier petrecut pe strada Corneliu Coposu din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, unde au găsit un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani, în stare de conștiență și cu multiple traumatisme.

Acesta a primit asistență medicală de urgență și a fost preluat de către echipajul SMURD pentru a fi transportat la spital”, a anuntat ISU Cluj.

Biciclistul accidentat era băut

Polițiștii clujeni au informat că biciclistul accidentat avea o alcoolemie de 0.72 mg/l alcool pur în aer expirat.

„La data de 18 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs la intersecția străzilor Corneliu Coposu și Lombului, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu bicicleta dinspre strada Lombului, nu s-ar fi asigurat corespunzător la pătrunderea pe strada Corneliu Coposu, fiind accidentat de un ansamblu de vehicule, condus pe strada Corenliu Coposu, de către un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Republica Moldova.

În urma evenimentului, biciclistul a fost transportat la o unitate medicală.

La testarea alcoolscopică, tânărului de 26 de ani i-a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anuntat IPJ Cluj.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Urmărește-ne

Articole asemănătoare

EVENIMENTE

Un accident rutier a avut loc între două autoturisme duminică dimineața pe Calea Mănăștur. Una dintre mașini s-a făcut praf în urma impactului, iar...

EVENIMENTE

Un accident deosebit de grav a avut loc, miercuri după-amiază, pe raza localității Gilău, între un autoturism și o motocicletă. În urma impactului, motociclistul...

EVENIMENTE

Un accident rutier a avut loc în apropiere de localitatea Izvoru Crisului, județul Cluj, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat și a ajuns...