Un brand al Mănășturului s-a închis oficial. Acesta a fost un adevărat simbol al celui mai mare cartier din Cluj-Napoca. Este vorba de magazinul Napolact de pe Calea Florești, la intersecție cu strada Ciobanului.

În locul magazinului Napolac din Mănăștur se va deschide un magazin cu produse cosmetice, scrie Făclia.
Napolact pierde teren la Cluj
Brandul local Napolac este deținut de compania olandeză Friesland și deține mai multe magazine de lactate în Cluj-Napoca. Însă cel mai vechi dintre acestea, din Mănăștur, s-a închis oficial.
Surse de piață consultate de Foaia Transilvană au declarat că Napolact nu mai poate ține pasul pe piața clujeană cu giganții Carrefour, Lidl, Auchan sau Mega Image.
Magazinul Napolac de pe Calea Florești a fost un adevărat simbol, un reper pentru generații întregi de clujeni și mănăștureni. Orice clujean cu vechime a folosit cel puțin o dată reperul, „ne vedem la Napolact în Mănăștur”, atunci când trebuia să se întâlnească cu cineva în zonă. Însă capitalismul și mediul de business este un mediu dificil, iar brandurile care nu se adaptează pe piața de business, sfârșesc prin a se închide.
FrieslandCampina este prezentă pe piața din România cu brandurile Napolact, Milli, Oke și Dots și oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt și gustări pe bază de lapte. FrieslandCampina România colectează lapte de la o rețea extinsă de fermieri din Ardeal.
Lasă un răspuns