Un client a furat un sfeșnic dintr-un local din centrul Clujului. Are termen până luni să îl returneze

Posted by

Un client al localului Insomnia din centrul Clujului este acuzat că ar fi furat un sfeșnic de decor. Bărbatul a fost surprins pe camerele de supraveghere în monentul când a pus în ghiozdan respectivul sfeșnic și a plecat.

Proprietara localului, Márkos Tünde, a lansat un apel public pe Facebook pentru a-l determina pe hoț să aducă înapoi sfeșnicul, în caz contrar luni va depune plângere la poliție.

„Dragul nostru client, tu cel care dintr-o greșeală ai pus în rucsacul tău sfeșnicul din Insomnia, acel sfeșnic ce vezi în poza alăturată in mâna bunului meu prieten Cristian Grosu, avem o rugăminte către tine, deoarece camerele de înregistrare (ce am instalat pretutindeni) au imortalizat mai clar fața ta decât vezi acuma pe al lui Cristi, (știm cine ești) și înțelegem perfect, că era vina sfeșnicului, era prea aproape de rucsac și cumva sa legat între ei o „dragoste” la prima vedere.

Lăsând la o parte gluma, așteptăm până luni să ne aduci înapoi, și discret să pui la loc. Altfel ce consideram azi „greșeală” luni va fi furt și raportăm la poliție cu chipul tău frumos(ce o să postez și aici, menționez că nu arăți așa de artistic cum Cristi în poza de mai jos). Mulțumim că ne înțelegi și așteptăm să ne revină sfeșnicul nostru drag după scurta sa aventură cu rucsacul”, a anuntat Tunde.

Sfeșnicul este cel din fotografia de mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *