Un bărbat care a fost acuzat că a lovit intenționat cu mașina un șofer, după o altercație în trafic, a fpst lăsat liber de procurori și nu este considerat pericol social, potrivit Dejeanul.
Accidentul a avut loc în Dej, unde două persoane s-au certat în trafic iar una dintre ele a devenit agresivă atat verbal, cât și fizic. Anchetatorii spun că agresorul și-a pus mașina în mișcare și l-a accidentat pe cel cu care se certase.
Politiștii clujeni l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul agresiv, dar procurorul a decis ca acesta să fie eliberat sub control judiciar, fără să mai fie dus în fața unui judecător.
Incidentul a fost confirmat și de IPJ Cluj și a transmis că, la data de 22 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Mica, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și părăsirea locului accidentului.
Cercetările au fost demarate în cursul aceleași zile, când, prin intermediul unui apel efectuat în jurul orei 18.00, la 112, se reclama agresarea fizică a unui bărbat, pe raza municipiului Dej, pe fondul unor neînțelegeri în trafic.
În fapt, între doi participanți la trafic, bărbați de 39 și 49 de ani ar fi avut loc o stare conflictuală, cel din urmă manifestându-se agresiv verbal și fizic.
Ulterior acesta, în momentul punerii în mișcare a autoturismului în care se afla, l-ar fi acroșat pe bărbatul de 39 de ani, care se afla lângă autovehicul.
Au fost demarate activități în vederea depistării acestuia, fiind identificat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale. Cel în cauza a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru dispunerea unei măsuri preventive, însă procurorul a decis ca acesta să nu mai fie prezentat în fața unui judecător, ci să fie eliberat sub control judiciar.
Lasă un răspuns