Tradiționalul clasament Forbes al celor mai bogați români a suferit câteva modificări față de 2021. Cea mai importantă, însă, este, cu siguranță, chiar în fruntea clasamentului, acolo unde Daniel Dines, fondatorul unei companii globale de software, a fost detronat, iar locul său a fost luat de frații Pavăl, cei care dețin un mare magazin de materiale de construcții și produse de amenajare.
Clujeanul Ștefa Vuza se află pe locul 6 în topul Forbes 2022, cu o avere de 4.5 miliarde de lei. Acesta conduce unul dintre cei mai importanți producători de produse chimice din România.
În acest an, în topul Forbes au fost înregistrate 11 prezențe noi.
- Cu 13 miliarde de lei, pe primul loc în topul celor mai bogați români din 2022 se află Dragoș și Adrian Pavăl, care pe lângă magazinul de construcții și bricolaj au și importante afaceri imobiliare.
- Pe locul doi îl găsim pe Ion Țiriac, care a strâns 8,5 miliarde de lei din peste 40 de companii private, care activează în domeniile auto, imobiliare, servicii financiare sau transport aerian.
- Daniel Dines, liderul topului de anul trecut, este acum pe locul trei, după ce averea lui s-a redus considerabil din cauza prăbușirii acțiunilor la bursă. Are astăzi în jur de 8 miliarde de lei.
- Ion Stoica și Matei Zaharia sunt cofondatori, alături de doi străini, ai unei companii de sowftware pentru întreprinderi. Aceștia sunt pe locurile patru-cinci, cu 7,5 miliarde de lei. Ei se autointitulează miliardari „din întâmplare”.
- Soții Talpeș, Măruica și Florin, au 4,7 miliarde de lei și ocupă locul șase în top, fiind proprietarii unuia dintre cei mai importanți producători de soluții de securitate informatică. Firma lor are succes nu numai în România, ci și la nivel global.
- Ștefan Vuza (4,5 miliarde de lei) conduce unul dintre cei mai importanți producători de produse chimice din România.
- Anastasia Soare, supranumită „regina sprâncenelor”, apropiată a celor mai mari vedete de la Hollywood, și-a creat un adevărat imperiu în industria cosmetică. În clasamentul românesc al celor mai bogați oameni este pe locul 8, cu 3,4 miliarde de lei, în timp ce Forbes SUA a inclus-o în clasamentul celor mai bogate antreprenoare din America, pe locul 38.
- Anca Vlad (2,8 miliarde de lei), considerată cea mai puternică femeie din businessul românesc, este în spatele unui cunoscut distribuitor de produse farmaceutice. Este pe locul nouă în topul bogaților României.
- Top 10 este închis de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. Aceștia dețin o companie specializată în dezvoltări imobiliare, pe care au fondat-o în 2007.
Foto © Profimedia
Lasă un răspuns