,

Un fost atacant al lui „U” Cluj are probleme mari în Olanda

Posted by

Un fost atacant al lui „U” Cluj are probleme mari în Olanda. Este vorba de Elvis Manu, 31 ani, care este suspectat că ar fi participat la un jaf. El a fost amenințat cu moartea de o grupare de traficanți de droguri, care i-ar fi incendiat casa.

Un fost atacant al lui "U" Cluj are probleme mari în Olanda
Un fost atacant al lui „U” Cluj are probleme mari în Olanda

Elvis Manu se află sub contractul cu clubul olandez FC Volendam. Acesta nu a mai dat niciun semn de viață de două săptămâni, el lipsind de la antrenamente. Conducerea clubului nu îl poate contacta.

Atacantul se ascunde după ce casa din Dordrecht i-a fost incendiată pe 23 noiembrie, ca răzbunare, iar un alt imobil care îi aparţine fotbalistului a fost lovit în aceeaşi zi.

Conform poliţiei din Rotterdam, aceste atacuri ar fi nimic mai mult sau mai puţin decât o încercare de răzbunare împotriva lui Elvis Manu, jucătorul fiind suspectat că a participat la o tranzacţie de droguri care s-ar fi transformat într-un jaf.

Elvis Manu a jucat în cariera sa la echipe precum Feyenoord, Brighton, Ludogoreţ sau Wisla Cracovia. În sezonul 2023-24 a jucat câteva 10 meciuri în Superligă şi Cupa României, pentru Universitatea Cluj, marcând un gol, în cupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *