Un nou atac la Emil Boc. ”Târgul de Crăciun seamănă mai mult cu Disneyland”

Posted by

Un consilier local din Cluj-Napoca critică modul în care Primăria și Untold organizează Târgul de Crăciun din Piața Unirii. Acesta avertizează că evenimentul s-a îndepărtat de scopul comunitar și a devenit un produs comercial cu decoruri reciclate și puțini artizani locali. Un nou atac la Emil Boc.

Un nou atac la Emil Boc. ”Târgul de Crăciun seamănă mai mult cu Disneyland”

Atmosfera festivă din centrul orașului rămâne un magnet pentru clujeni și turiști, însă, în spatele luminilor și al muzicii de sărbători, apare din nou o discuție aprinsă despre modul în care este gestionat unul dintre cele mai vizitate evenimente ale iernii.

Critici privind decorurile și atmosfera

Alexandra Oană de la USR CLuj spune că nu există o estetică adaptată Crăciunului, iar imaginea generală nu transmite autenticitate.

„Suntem în al treilea an în care Untold folosește același concept vizual, aceleași lumini mov și aceleași structuri.
Nu vedem nimic reîmprospătat, nimic creat special pentru Cluj. Pentru mine, târgul arată mai degrabă ca Disneyland decât ca un eveniment de iarnă”, a comentată consiliera USR.

Consilierul afirmă că se aștepta ca organizatorul să ofere mai multă originalitate, dat fiind impactul și bugetul evenimentului.

Nemulțumiri privind prezența artizanilor locali

Același consilier ridică o problemă considerată de el esențială: numărul extrem de mic al producătorilor locali. Prețurile ridicate pentru închirierea unei căsuțe ar limita accesul artizanilor.

„Am găsit doar câteva căsuțe cu meșteșugari adevărați. Când taxele sunt de ordinul miilor de euro, e clar că doar comercianții cu marfă de import își permit să participe. Asta nu mai este o vitrină pentru comunitatea locală”, mai crede Alexandra Oană.

În același timp, aceasta salută apariția altor târguri alternative din oraș, dar consideră că ele rămân concentrate în centru și nu ating cartierele, acolo unde ar exista cu adevărat nevoie de activitate culturală.

Contract valabil până în 2027

Contractul dintre Primărie și Untold, încheiat în 2023 pentru cinci ani, rămâne în vigoare. Consilierul spune că există timp pentru ajustări și solicită administrației locale să țină cont de nevoile comunității.

„Acest târg trebuie să fie al clujenilor, nu al comercianților care vând produse en-gros. Trebuie să revenim la conceptul de eveniment accesibil, cu producători locali și identitate autentică. Avem timp până în 2027 să îndreptăm lucrurile, dacă există voință”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *