EVENIMENTE, NATIONAL

Un nou avertisment al lui Jurma: „Săptămâna viitoare e posibil să trecem şi de pragul de 25.000 de cazuri noi. Delta și Omicron pot coexista o perioadă”

Cercetătorul Octavian Jurma susține că sâmbătă România ar putea depăși recordul din valul 4-Delta, iar săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi. Numărul de internări va creşte, iar ”presiunea pe spitale va fi foarte mare”.

Specialistul a declarat, într-o postare pe Facebook, că aproximativ 14.000 de cazuri din cele 59.000 de săptămâna trecută au fost provocate de Delta, deci în medie 2.000 pe zi.

„Avem astfel o confirmare ca cele doua versiuni pot coexista o perioada şi că cele două valuri continua sa crească împreună (val in val). Faptul ca 1 din 4 cazuri au fost Delta e un motiv suplimentar de prudenta in aceasta perioadă”, afirmă cercetătorul.

„Va crește presiunea pe spitale”

„Presiunea ascendenta va face ca numărul zilnic de cazuri sa crească până la sâmbătă când e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta. Săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20,000 de cazuri noi înca de marţi şi e posibil să trecem şi de pragul de 25,000 de cazuri noi care era vârful prognozei optimiste”.

Până la finalul săpămânii, vom depăşi vârful de internări în rândul minorilor din valul Delta, este de părere Octavian Jurma.

„Omicron se dovedeşte mai periculos decât Delta pentru copii (…) Dacă rata de creştere a internărilor copiilor se menţine, săptămâna viitoare e posibil să vedem chiar depăşirea pragului de 1.000 de copii internaţi in medie pe zi. Tot în aceasta săptămână vom vedea şi o creştere abrupta a internarilor in rândul adulţilor, iar de săptămâna viitoare presiunea pe spitale va fi foarte mare”, a mai Octavian Jurma pe Facebook.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*