Un nou caz zguduie MAI. Jandarmeriță prinsă cu droguri asupra ei

Posted by

Un nou scandal zguduie din temelii Ministerul Afacerilor și Internelor. O jandarmeriță din cadrul a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române a fost prinsă asupra ei cu droguri, în timpul unei acțiuni de control în trafic.

Jandarmerița este sublocotentent al Brigăzii Speciale de Intervenție și se afla într-un taxi alături de o altă persoană, iar la un amplu control în trafic desfășurat luni de polițiștii de la Rutieră din București a fost prinsă asupra ei având substanțe psihoactive.

„Ne reafirmăm, în mod transparent, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiţionat instituţiilor statului român şi ori de câte ori ni se vor cere informaţii care pot elucida astfel de situaţii, vom pune la dispoziţie, în regim de urgenţă, toate datele solicitate.

Imediat după încheierea verificărilor şi comunicarea de către instituţiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislaţia în vigoare”, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române.

Potrivit Jandarmeriei Române, cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea continuării cercetărilor.

Femeia a fost purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *