,

Un nou scenariu: Școlile ar putea rămâne închise până la 1 octombrie. Orban: „Încă nu s-a luat o decizie”

Posted by

Copiii s-ar putea întoarce în școli abia pe 1 octombrie, iar primele două săptămâni ar putea urma doar cursuri online, spune premierul Ludovic Orban, potrivit MEDIAFAX.

Potrivit premierului, acesta este un nou scenariu, cerut de medici.

„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14 – 30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu„, a spus Ludovic Orban, citat de Mediafax.

El a precizat însă că nu a fost luată o astfel de decizie, dar dacă se va lua, atunci va fi anunțată în timp util.

„Deocamdată lucrurile sunt așa cum le-am anunțat. Decizia de deschidere a școlii va fi luată în plan local”, a mai spus premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *