Numărul școlilor din județul Cluj care funcționează, în prezent, în scenariul roșu din cauza creșterii alarmante a numărului de infectări cu COVID-19 a trecut de 300.
Conform autorităților clujene, astăzi au trecut în scenariul roșu 46 de unități de învățământ, iar numărul total a ajuns la 305.
Conform Inspectoratului Școlar Județean Cluj, joi, la nivelul judeţului, situația era următoarea:
- în 305 unități de învățământ cursurile s-au ținut online, după scenariul 3 (roşu),
- 12 unități de învățământ au funcționat în scenariul 2 (galben), adică hibrid, care presupune participarea zilnică față în față a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a,
- în 106 de unități de învățământ preuniversitar din județ s-a aplicat scenariul 1 (verde), adică participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
În prezent, la Cluj, sunt confirmați pozitiv în total 268 elevi și profesori, dintre care 163 de elevi din 81 de școli și de 105 de cadre didactice din 82 de unități de învățământ.
Lasă un răspuns