Trenul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu a fost conceput ca un simbol al puterii, dar și ca un mijloc sigur de transport. Un palat pe șine.
Primele vagoane de protocol au fost produse la Uzinele „Grivița Roșie” din București, iar garnitura completă, modernizată și luxoasă, a fost fabricată la Întreprinderea de Vagoane Arad.
Aceasta putea circula cu peste 160 de kilometri pe oră și era alimentată de două vagoane-uzină cu motoare Rolls Royce.
Garnitura cuprindea două vagoane cu câte două dormitoare destinate președintelui. Alte două vagoane aveau câte două dormitoare și o sufragerie, pregătite pentru șeful statului sau pentru oficialități.
Exista și un vagon cu trei dormitoare, precum și două vagoane cu câte patru dormitoare destinate miniștrilor. Un alt vagon-dormitor avea nouă cabine, fiecare dotată cu câte două paturi.
Salonul de protocol
Un vagon era destinat întâlnirilor oficiale. Aici, Ceaușescu organiza ședințe sau discuții cu lideri străini și membri ai Partidului Comunist.
Mesele lungi din lemn masiv, scaunele capitonate și atmosfera sobră transformau compartimentul într-o adevărată sală de consiliu pe roți.
Pe lângă acestea, trenul includea un vagon sufragerie, un vagon bucătărie și un vagon restaurant. Două vagoane-uzină, echipate cu motoare Rolls Royce, alimentau electric întreaga garnitură.
Mai existau un vagon de transport auto, cu o capacitate de patru vehicule, și un vagon de transmisiuni dotat cu echipamente STS. La final, trenul era completat de două vagoane de clasa I, fiecare cu nouă compartimente a câte șase locuri.
Un detaliu inedit: lângă dormitorul prezidențial se afla o încăpere cu o canapea pe care dormea câinele lui Nicolae Ceaușescu.
Dormitorul prezidențial
Un alt vagon era amenajat ca dormitor pentru Nicolae și Elena Ceaușescu. De remarcat faptul că cei doi foști dicatotori nu dormeau într-un pat comun, ci în două separate, despărțite de un perete subițire. Cele două dormitoare erau identice, în oglindă.
Patul dublu, noptierele, lampadarele și micile detalii decorative ofereau un confort rar întâlnit la acea vreme. Baia proprie, dotată cu cadă și bideu, reprezenta un lux inaccesibil majorității românilor.
Biroul mobil
Într-un compartiment separat se afla biroul mobil al dictatorului. Mobilierul era solid, iar pe birou se găsea un telefon conectat direct la structurile de stat și la Securitate.
De aici, Ceaușescu putea conduce țara chiar și în timpul deplasărilor, convocând ședințe sau transmițând ordine.
Bucătăria și personalul auxiliar
Trenul dispunea de un vagon-bucătărie complet utilat. Personalul special ales pregătea meniuri atent supravegheate, folosind produse aduse din gospodăriile speciale ale Partidului.
Fiecare detaliu era verificat de Securitate pentru a elimina orice risc.
Siguranță maximă
Deplasările cu trenul se desfășurau sub o protecție strictă. Traseul era verificat în prealabil, locomotive antemergătoare erau trimise pentru a testa șinele, iar mecanicii desemnați erau supravegheați cu atenție.
Garnitura includea și vagoane blindate, cu ferestre și uși întărite pentru protecție maximă.
Contrastul cu realitatea
În timp ce populația stătea la cozi interminabile pentru alimente de bază, cuplul prezidențial călătorea într-un confort de nivel occidental. Trenul lui Ceaușescu a devenit astfel simbolul discrepanței uriașe dintre viața oamenilor de rând și privilegiile elitei comuniste.
Un vestigiu al unui regim apus
Astăzi, garnitura prezidențială este păstrată la Mogoșoaia, iar unele vagoane au fost expuse temporar la Gara de Nord.
Vizitatorii au descoperit astfel nu doar luxul ascuns al unui dictator, ci și mărturia materială a unei epoci marcate de contradicții și dezechilibre profunde.
Lasă un răspuns