Un patron din Cluj Napoca a scris un mesaj pe un grup de socializare, că nu mai găsește angajați. Un patron din Cluj se plânge că nu mai găsește angajați la călcat haine
Omul de afaceri vrea să angajeze personal la fabrica de confecții pe care o are, pentru călcatul hainelor.
Cu toate că, spune el, oferă un pachet salarial motivant, nimeni nu îi bate la ușă. Chiar și cei care vin, nu stau mai mult de ”o zi sau două”, după care pleacă.
„Mă confrunt cu o problemă de aproximativ o lună și, sincer, nu știu cum să mai procedez, deoarece nu m-am mai confruntat până acum cu acestă situație: Acum o lună m-am trezit cu demisia uneia dintre angajate, care a și plecat, având o datorie la firmă de peste 1.000 de lei. Am șters cu buretele și am dat anunț că ne căutăm colegă. Zilnic m-au contactat, fără să exagerez cel puțin zece persoane. Dar din șapte, de exemplu, cu care am stabilit o întâlnire, ajunge doar una sau niciuna. Iar cele care vin stau o zi – două și după aceea nu mai vin. Le facem contract din prima zi, medicina muncii etc. L-am întrebat ce salariu cred ele că ar fi potrivit postului lor și de cele mai multe ori spun un salariu cu mult mai mic decât le oferim noi”, a scris patronul.
Pachet salarial motivant: 2.800 de lei net
Am fost curioși să vedem în ce constă pachetul salarial motivant. Am aflat astfel că se oferă un pachet salarial motivant care ar consta într-un venit brut de 4.400 de lei, adică 2.800 de lei net, și bonuri de masă.
De asemenea, angjatul ar avea dreptul și la un număr de zile de concediu de odihnă.
Deși mulți analiști economici prezic o criză financiară de mari proporții, pentru următorii doi ani, fabricile din România continuă să caute muncitori în diferite domenii.
Lasă un răspuns