Un șofer în vârstă de 26 de ani a fost prins drogat la volan pe o stradă din comuna Florești. Acesta a fost oprit de polițiști în trafic pentru un control de rutină, iar oamenii legii au descoperit în mașina acestuia mai mulți muguri de plante susceptibile de a avea efecte psihoative.
Șoferul de 26 ani era din județul Neamț, iar controlul în trafic a avut loc duminică, 7 ianuarie, în jurul orei 22:50.
„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis IPJ Cluj.
De asemenea, în urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat și ridicat muguri de plante susceptibile de a avea efecte psihoactive, înveliți în staniol, care ulterior au fost înaintați către polițiștii Brigăzi de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise
Lasă un răspuns