ADMINISTRATIV, EVENIMENTE

Unde îți poți face a patra doză de vaccin anti-COVID în Cluj. Lista cabinetelor

Luni, 16 mai, la nivel național a demarat administrarea dozei a 4-a de vaccin împotriva COVID, în România, iar persoanele care doresc să se imunizeze o pot face la centrele de vaccinare și medicilor de familie.

Nu trebuie să fie neapărat medicul dumneavoastră de familie sau un anumit centru de vaccinare. Iar pentru cei care se tem că procesul va fi unul dificil din cauza închiderii unora dintre centre, e bine de știut că în acest moment sunt peste 100 de centre deschise la nivelul întregii țări.

Lista centrelor de vaccinare va fi actualizată în scurt timp pe platforma națională de informare. În acest moment sunt peste 100 de centre deschise la nivelul întregii țări”, se arată pe pagina Ro Vaccinare.

La Cluj, vaccinarea anti-COVID se poate face în peste 150 de cabinete ale medicilor de familie. Lista acestora poate fi găsită AICI.

Potrivit sursei citate, până aseară, 339 de persoane au primit doza a 4-a de vaccin împotriva COVID-19, persoane din populația generală și persoane sever imunocompromise.

Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager sau cu o schemă heterologă care include AstraZeneca/ Vaxzevria și vaccinuri de tip ARN mesager.

Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*